Irizație abisală adâncește-mă în ale tale constrângeri.
Și apoi aruncă-mă, toată.
Iris amorf arată-mi amorul și absolutul din ai tăi îngeri.
Mă ia cu frisoane, când mă gândesc la a universului imensitate.
Și, totuși, mă ambiționez să ajung, într-un final, să-i văd secretele toate.
Dar de m-aș coborî în eternitate, cât timp îmi va lua s-ajung în idealitate?
Echilibru și perfectibilitate,
Cu cât ale omului simțiri se întrec mai tare în complexitate,
Cu cât ale lor gânduri se îneacă mai puternic în diversitate,
Cu atât și eu mă sfărâm, mai departe, în dorințe de imortalitate.
Colos.. oh, prea puternicule comos,
De ce nu mă lași să-ți ating inimile de foc?
Nu am să mă ard, nici ele să se stingă,
Doar sărută-mi suflarea atemporală râvnită.
Conflagrație de gânduri, intercalată cu nimburi,
Evoluția e un chin sau coroană de ...
