Tagadam

Într-un dans ne-am cunoscut, ales-am să ne cunoaștem într-un dans.

Intim petrecut în încleștările de brațe, inimi bătând pe după șoapte.

Un doi, stâng drept și stâng iarăși apoi.

Ține-mă de mână, de mă urmează, am să îți aduc un trifoi.

Trei patru, așteaptă-mă doar vântul mă va aduce înapoi.

Pirueta, pirueta, întinde mână să te prind.

De-ar vrea și cântul să-mi redea trupul să-ți cuprind.

Am să schimb melodia înapoi, mai tandre sunt clipele de un doi.

Singur mișcările nu le pot pricepe, parcă întregul das ar fi de alt soi.

Cât de dragi îmi sunt mișcările pe care împreună le învățasem.

Fiecare întorsătoră, fiecare zâmbet de printre patru-cinci foi,

Fiece pas ascuns și nedesprins îndoi.

Tagam-tagam, ăsta e ritmul ce s-a lipit de noi.

Lumea valsa cu el atât de comun pe lângă noi.

Dar nu cunoșteau tainele sale, precum aștia doi noi.

Îmbrățisările ni le corectam atât de simplu amandoi.

Un pas mai lung, mai aproape și sincronul mai vioi.

Pirueta, pirueta. Unde ești? Stângaci singur pierd timpii

Cinci, șase, șapte și opt, toate îmi intră în război.

Trebuie să îmi recapăt ritmica, închid ochii și inspir.

Tagadam-tagadam, fără figuri complexe doar îmbrățișarea tândră în un-doi.

Îndelungi așteptări de dor și stângăcii fără de mangâieri apoi.

Noi, trei, patru, cinci, șase, șapte și opt, noi.

Semeni

Viața e plictisitoare, cât de greoaie, de rea și de anostă.. și atât de scurtă.
De ce timpul se măsoară în secunde și fericirea clipă cu clipă?
Cine a îndrăznit să ne dea suflare și apoi atât de teribil să ne curme?
Să fie El oare? Vina e a celui ce caută și vinovat începe să scurme.

Timpul poate fi atât de apăsător, viteza lui uneori poate să te fure.
Aș fi căutat un trai pașnic, dar plictisul nu poate să mă îndure.
Timpul e făcut de oameni pentru oameni, e doar de orientare.
Toate ce pot să ne apese țin doar de mintea noastră, ce jinduiește să zburde, să zboare.

Răutatea e eternă. E lupta noastră ce o ducem obosiți fără de încetare.
Răutatea e pretutindeni, e precum El. Ea doar așteaptă să o slujești și îți oferă fiecare încercare.
Doar în rai se regăsește pacea, doar de l-am dori cu însetare.
Cred că așa, căutându-l aici, poate-l vom regăsi și asta nu în clipe de visare.

Atât de simplu și totuși cât de ciudat, răul e ca timpul e făcut de oameni și aduce întristare.
De n-am fi sub Soare, nici ploile noastre nu ar mai fi să aștearnă atâta apăsare.
Un loc fără de griji, un loc fără durere, mâhnire și păcate.
Îngrijorător asta-mi spune un loc fără de noi, ar aduce raiul mult mai aproape.

Dară nu te pripi, stai, gândește-te, așteaptă...
Întoarcerea în Eden se presupune a fi primită de semeni,
Tu când te-ai mai gândit la ce gânduri și fapte semeni,
La cel de aproape și unde-l îndemni, la cum te privește și cât poți să îi însemni?
Raiul e ca timpul. E făcut de oameni pentru oameni.

Vamă

Te iubesc precum în basme, dară zgripțuroaica și cu zmeii nu mai sunt.
Așa-mi rămâne doar în luceferi și în astre rugilor să le dau cuvânt.
Te resimt, în trup și suflet, atingerile tale urme-mi lasă să-mi pătrundă-n simțământ.
Sufletu-mi căzut în plasa-ți, tu sirenă ce ma chemi, apă scufundată în pământ.

Văile albastre ne cutremur, codrii se îneacă în oceanul din adânc.
Cântul tău mă îndeamnă și mă cheamă: mirean la bordul unei plute să mă arunc.
Misterele de sub volbura spumegândă mă atrang ca să le ascult.
Stelelor bolții le urmez cărarea pietruită între stelele din adânc.

Ma înec, prinde-mă în plasă. Sunt facut pentru bulgării vâsliți de plug.
Te recunosc după podoabe, lumina lor subtil întunericul îl ung.
Cuprinde-mă de-mi dă aer, lucirea ochilor o pierd ca prin gând.
Să reluăm păcatul: trezește-mă cu mărul lui Adam mușcând.

Amețit în vâltoare, de volbură și valuri alungat înapoi către țărm.
"Salvat"- trecut-au furtuni, izgonit de briză și curenții de vânt;
Doar malul ne e dat să ne cunoaștem, atât de sacru și de sfânt.
Echilibrul e amar.. mai mult ar să ne piardă. Nădejdea ne-o sfărm'.

Pământul ascuns pe sub ape, apa înconjoară întregul pământ.
Echilibrul îi desparte. Ca unul sunt doar pe maluri și în adânc.
Mângâierea-ți mă macină, însetat îți cer fierbinte de plângi.
Mă azvirl înapoi către ape: În mariane așteaptă-mă atunci!

Izgonit nu mă aflii, din mare văzduhul cu privirea străpungi.
Pe uscat urme lasat-am, împinsă de sufragiu-mi să urci.
Maluri, vame înguste, necugetat aluneci din abis în alpin.
Prin fluvii, în râuri și torente către izvor mă cauți-n suspin.

Te-am căutat și nu ești.. atât de rece, inertul m-a înecat în declin.

Am să te aștept la graniță, teamă-mi e să nu ne despărțim divin.

Te-ai ascuns, cât am rătăcit.. rarefiatul m-a înghețat sub un pin.

Să ne regăsim la frontieră! Frică-mi e de călătoria celui creștin.

Dau viața în judecată

Nu sunt prea mult din univers. Cum aș putea? Pe când el e neînchipuit mai mare.
Nu atrag în juru-mi atâtea astre - au ele pe unde să se învârtă după soare.
Nici nu las în urmă zeci de castre. În timp, istoria, oricum au să le îngroape.

Dar căldură am, chiar de nu izvorăsc nici lumină, nici ape în neantul șters.

Prin formă nu mă evidențiez, doar în vis să mă preschimbi în zmeu.
Mintea nu-mi ridică pedestal, dar încercat-am să-l cațăr cum pot și eu.
În voință pe nimeni n-am să detronez - imperiile sunt sortite eșecului.
Iar spiritul îmi e retras și tăcut, dar viguros în adâncul cugetului.

Adesea, mă regăsesc conversând la imperfect, căci mă caracterizează.
Ca orice om, ce-n viață parcurs își face, apoi urmările îl stigmatizează.
Cum aș putea să răsad mai drept? Când eu în lume mă petrec, iar ea consimt că nu e.
Ne naștem aspirând la tot ce e perfect și ne facem parte din ce nu e.

Fericirea oricum e în van, mereu e îndeaproape urmată de tristețe.
Dar ea e mai modernă, căci îți garantează un final ferice, plin de noblețe.
Nădăjduiesc că mă vei numi un impostor, cuvintelor mele să nu le dai dreptate.
Cum aș putea să am, când totul nu e; și chiar noțiunea de noi este creată.

Știu, sunt melancolic. Solicit spre vindecare ceva, cu un final la fel de melodic.
Am să intentez fiecăruia câte un proces - câtă vreme mai am consilier juridic.
Noțiunii și universului, voi stârni o revoltă. Omenirea pentru echitate a votat! (sigur..)
Eu unul pentru câteva creioane de colorat "Ghidul cu bune practici pentru viață de urmat".

Dau viața în judecată, eu unul nu sunt mulțumit. Prejudiciul e integral realizat din daune morale. Despăgubire, solicit drept de uzufruct asupra tuturor culorilor din lume! Măcar a culorilor naționale Nu? Atunci împropietățirea pe 49 de ani. Poate prin uzucapiune să îmi rămână și pe restul tristeții.