Persoana

Nu e adevar pe lume indeajuns de cert spre a cunoaste.
Toate ce exista traiesc si trec prin mine spre a se renaste.

Pasesc pe mersul inapoi al unei minții atrase de șoapte.
Minte, cum poti tu minte? Ignor, caută dincolo de fapte.

In launtrul meu e un copil, e fatarnic si curios cat incape.
Nu pot sa-l stapanesc. De nu-s atent ma pacaleste pe la spate.

In adanc nu sunt singur, am un sfetnic. Habar n-are de bine si rau.
Il urmaresc peste tot. Ma indruma si catre pisc si catre hau.

Temere-mi e sa nu pot sa discern. E atat de inocent imi spune si de rau si de bine.
In joaca-mi arata oferta, dar alegerea si tot ce e de decis si facut tine de mine.

Trag nadejde ca am sa pot sa il conving pe mine sa ma asculte.
In mine nu sunt doar eu, e o minte cu o persoana sau poate mai multe.

Negură

Înfrânt și înfrigurat trecutul ți se varsă, ce din cerul senin, cu nori de ploaie te apasă.
Aduni amintiri, gânduri și fapte, din toate ce dor din chibrituri scântei, aproape, se lasă.
Se aduce ofrandă, ce arde în flacără. Te încălzește în alinare și fața-ți luminată albastră.
În liniștea unui zile depline, ce urmează să îți lase revanșă - ecoului din ziduri făi e casă.

E o flacără roșie, ce suspină tăcut - e arsă. Deasupra unui lan de maci apusul se revarsă.
Remășițele în jar se zbat, în recurență - ochii să nu ții piardă. Rezistența îți e precară.
Albastră liniște a fost, revine ce a fost rece și amară. Cerul e sângeriu-ntreaga seară.
Pierdut în priveliști te urmărește din spate. Te paște demult, minte-ți și inimă săracă.

E o flacără neagră pe un fir de tăciune și ceară, într-o mare de cenușă, ce arde în negură.
Apăsator ți se zbat, dezolant, clipele toate. În întuneric și frig, pierdut în tristă noapte.
Din bezna din jur, ce strigi să te scape, se târăsc către tine, se târăsc mai aproape.
Tot vin din abis, dintr-un hău auzit doar în șoapte. Te caută-n smoală să facă dreptate.