Miraj

Pășesc pe plaiurile conștiinței.
Pășesc prin amintiri,
Căci caut în străfundul ființei,
Caut printre regăsiri.

Deplin îmi este dus și gândul,
Deplin printre amintiri.
Răsfoind cu el și eu de-a rândul,
Răsfoind prin trandafiri

Un loc să-mi îngrop acum mirajul.
Un loc atât de sfânt,
Ca din mormânt să-mi scape eul,
Mi-e sete de mormânt.

Plebeu captiv în mintea-mi viciată,
Plebeu am fost. Nu sânt.
Secat-mi cugetul de partea pervertită.
Secat îmi e mirajul in vânt.

Nedrept

E de neînțeles cum într-un timp atât de scurt

Din lăuntrul simplului om se poate comite un furt.

E de neînțeles cum necontenit dorul poate să doară,

De parcă de ieri nu ne-am mai văzut pentru prima oară.

E de neînțeles cum o ființă prelung... în gând îți tot poate fi,

Deși de-un amar de timp tu nici din zare trupul nu i-l ai putut privi.

E de neînțeles cum trecând pe unde tu s-ar putea chiar acum să treci

Inima-mi tresare, oare am să îți revăd ochii de atunci, pe cei atât de reci?

E de neînțeles cum inexplicabil subconștientul adesea îmi sabotează simțurile,

Iar prin solitudine arborescent crește recurent migrena, ce-mi acaparează mințile.

Pentru mine e de neînțeles... e de neînțeles... e de neînțeles...

E atât de nedrept să te îndrăgostești după ce tocmai te-ai despărțit.