Mi-e sete și acum, cât am băut? Nu mi-a ajuns niciodată.
Nascutu-m-am însetat, cu praf în ochi m-am luptat să mă astâmpăr din piatră seacă.
Căutat-am și-n antracit, sfărâmat-am și pirită. Nestingherită setea mi-a rămas la fel de neliniștită.
Înfierbântat dorit-am ploaia să mă răcorească, în van mă scufundă marea,
Dacă doar în vapori a ales să mă recunoască.
Rostogoliră-mă vâltori în pustnică pădure. În-ecuprinsă serată mă găsise cea dulce, nesărată.
Tu, micule meu drag, tare mărunt izvoraș te arată.
Tu, ce ești cuprins și cuprinzi numai apă curată.
Rar fir răcoros de rană vindecător, te rog, în torent te adună.
Îndeamnă-mă de unde să socot din linu-ți șir să răsară furtună.
Tu, micule meu drag, tare mărunt izvoraș de emoție și afecțiune,
Să îmi povestești și de rău și de bine, să știu cine ești și ce te reține.
În amonte să îți descopăr parcursul, stâncile și roca s-o sparg.
Nestingherit să-ți năvălească cursul, să se ferească și lupul și ursul.
Să te faci cadere de nori, și puhoi de amor cu albia cucerește-mi apusul.
Pe mine în valuri, din maluri spre mări, în pustie să-mi amuțească și pulsul.
Nimicește-mi însetarea, pătrunsu-mi e apă de apa-ți pătrunsă.
