Și nu pot să îl domolesc și să mă detașez trăirii.
Mocnește în pântecele meu avalanșa de jar a amorului
Și nu pot să o liniștesc și să plătesc dările dorului.
Umil mă arunc ofrandă în a dragostei aporie
Și nu pot decât să retrăiesc tentațiile într-o reverie.
Inspir mireasma palmelor și îmi readuc trăirea atingerilor.
Închid obosit privirea pleoapelor și îi revăd lucirea ochilor.
Închin clipa liniștii și ea îmi redă glasul în dimensiunea ecourilor.
Împiedic setea cu torent de apă și se reaprinde gustul încleștat al buzelor.
Impregnat de tine în lipsa ta,
Nu dorul mă ucide ci dorința de a te avea,
Căci pe el îl resimt și în preajma ta.
Nu ispita mă ucide ci frica
Că atunci când te voi atinge nu mă voi mai putea detașa.
Nu patosul mă ucide ci gelozia-mi
Când eu te strang prea strâns în îmbrățișarea mea.
Nu lipsa hrănii trupului,
Nu vremelnicia omului,
Ci carența dăruirii egoului celei ce va ști a-l iubi.
