Simtiri de iarna

Plebea de-alta data ce curgea siroaie dinspre ceruri,
Sade acum intunecata pe pamantul de-alta data.
Zarea de demult incetosata zace alba-n zi si noapte
Mii de fulgi, ei se rasfrang din cer pan pe pamant in fosnete si soapte.
Soare-n noapte si cu stele, vifor cete de lumina
In zapada cea senina, ce se-ntinde din rasare pan la floarea-nalta in inima ce-o poarta.
Sub sclipiri de clipe ce minune, cantece din glasuri line, de prin carari strabune, vin in forfot de inimioare ce bat in colinde, in suflete romane.
Cristale de simtiri, renasc in dureri de bucurie sau plansete de agonie cand cele dragi din al nostru simtamant, nu mai sunt pe pamant, sau in zarea ochilor plapand.
Insa toate bune si cu rele din rasaritul luminii mele, le primim cu fericire in adancul firii noastre, in adancul haului de iubire ce canta in colinde, in plapande clipe.

În preajma ta

Sub privirile tale
În hăul firii sale,
Sub ploii de stele
În adâncul inimii mele,
Sub zâmbete de Soare
În valurile de mare,
Sub fiorul Lunii
În atingerile simţirii,
Sub ape şi ninsori
În mângâierilor pori,
Sub răchita cea pletoasă
În a ochilor plasă,
Sub fulgere şi furtună
În a naturii cunună,
Sub crenginile de stejar
În flăcărele de jar,
Sub mâna ta cea caldă
În bătăile-mi ce-avântă,
Sub Aurora Boreală
În a codrului petală,
Sub Australa Auroră
În noaptea-i lugubră,
Sub căderile de râuri
În pasărea colibri,
Sub amorul vântului
În veşnicia sufletului...

Sincronul bătăilor mele
Regăsesc în privirile ele
Cald, incinsul simţământ,
Fără tine nu-i Pământ.
Al meu centru univers
Eu pe tine te-am ales.

De ce ?

Precum o stâncă am stat,
pe un munte.
Cu capul înălţat,
eram în frunte.
Crud şi rece, neîmblânzit,
eu eram fericit.

O fiinţă din lumină
S-a abătut pe o colină.
Şi mă privi în ochi,
Iar eu privi spre cer.
De ce mă tot corupi ?
Pierdutule înger.

N-am primit nici un răspuns,
Ci mă ţinu de mână.
Şi-ncet otrava ma străpuns,
Şi-ncercă să intre-n vână.
Cu ochii plini de ceaţă,
O alungai galfând
Dar ea mă sărută
Şi apoi îmi sări în sân.

Peste văi m-am prăbuşit,
aproape mor.
Ea a stat şi m-a topit,
bolta ne-a fost cort.
Inima plină cu nisip, mi-a început
să bată.
Şi din fluturele ce l-am zdrobit,
ieşi o fată.

Un secol am trăit
cu sufletul de stâncă.
Dar acum eu am iubit
o fiinţă, într-o luncă.

Mă jucai cu părul ei sub Soare
Ea-mi spunea istorioare.
Ca doi copii afurisiţi
Ne-am găzduit inimile.
Şi ochii ei loviţi
Îmi furară clipele.

,, În întuneric am trăit,
Dar m-ai scos la lumină.
De ce tu ai plecat,
în întunericul din mină ?...”

Săgeată-n suflet

Mă rătăcesc sub lună
Şi o ceaţă se adună,
De pe dealuri şi izvoare
Copila nopţii sare.
Un surâs, ca intr-o joacă
Şi-n inimă îmi sapă,
Lângă-un cedru din câmpie
Mă înfrupt din ambrozie.

Eu pierd lumea realităţii,
Ea-mi alungă simţul vieţii.
Eu o caut în zare,
Ea se duce-n depărtare.
Eu mă plimb sub a mea lună,
Ea se duce şi suspină…

Dorul tău mă otrăveşte,
Văzul îmi orbeşte
Auzul îmi surzeşte
Trupul meu… îmbătrâneşte.

Ai secat viaţa sufletului
Precum albia râului,
Precum Calea Lactee
De căldura unei stele,
Ca şi vidul spaţiului
Ai răcit făclia focului
Dar mai răcit de dor
În cel mai amarnic amor…

Dragoste de fluture

Un flutur zburând
Un fluture blând, plăpând.
Trăind o zi
Iubind o noapte,
Cu aripi de azur
Un suflet de aur.
Aripi de cristal
În umedul val,
Umbră-n zi
Lumină-n noapte,
Un flutur, mister
Poartă spre cer
Trăind o zi,
Iubind o noapte
Murind în zori
Plecând spre nori.