De ce ?

Precum o stâncă am stat,
pe un munte.
Cu capul înălţat,
eram în frunte.
Crud şi rece, neîmblânzit,
eu eram fericit.

O fiinţă din lumină
S-a abătut pe o colină.
Şi mă privi în ochi,
Iar eu privi spre cer.
De ce mă tot corupi ?
Pierdutule înger.

N-am primit nici un răspuns,
Ci mă ţinu de mână.
Şi-ncet otrava ma străpuns,
Şi-ncercă să intre-n vână.
Cu ochii plini de ceaţă,
O alungai galfând
Dar ea mă sărută
Şi apoi îmi sări în sân.

Peste văi m-am prăbuşit,
aproape mor.
Ea a stat şi m-a topit,
bolta ne-a fost cort.
Inima plină cu nisip, mi-a început
să bată.
Şi din fluturele ce l-am zdrobit,
ieşi o fată.

Un secol am trăit
cu sufletul de stâncă.
Dar acum eu am iubit
o fiinţă, într-o luncă.

Mă jucai cu părul ei sub Soare
Ea-mi spunea istorioare.
Ca doi copii afurisiţi
Ne-am găzduit inimile.
Şi ochii ei loviţi
Îmi furară clipele.

,, În întuneric am trăit,
Dar m-ai scos la lumină.
De ce tu ai plecat,
în întunericul din mină ?...”

Săgeată-n suflet

Mă rătăcesc sub lună
Şi o ceaţă se adună,
De pe dealuri şi izvoare
Copila nopţii sare.
Un surâs, ca intr-o joacă
Şi-n inimă îmi sapă,
Lângă-un cedru din câmpie
Mă înfrupt din ambrozie.

Eu pierd lumea realităţii,
Ea-mi alungă simţul vieţii.
Eu o caut în zare,
Ea se duce-n depărtare.
Eu mă plimb sub a mea lună,
Ea se duce şi suspină…

Dorul tău mă otrăveşte,
Văzul îmi orbeşte
Auzul îmi surzeşte
Trupul meu… îmbătrâneşte.

Ai secat viaţa sufletului
Precum albia râului,
Precum Calea Lactee
De căldura unei stele,
Ca şi vidul spaţiului
Ai răcit făclia focului
Dar mai răcit de dor
În cel mai amarnic amor…

Dragoste de fluture

Un flutur zburând
Un fluture blând, plăpând.
Trăind o zi
Iubind o noapte,
Cu aripi de azur
Un suflet de aur.
Aripi de cristal
În umedul val,
Umbră-n zi
Lumină-n noapte,
Un flutur, mister
Poartă spre cer
Trăind o zi,
Iubind o noapte
Murind în zori
Plecând spre nori.