Neștiutor

Habar nu ai de cine esti si ce-ai sa ajungi de fapt,
Nici ce incercari sa treci sa intelegi cat esti de apt.

Caci tremuri tu, copil crescut - acum om mare, in aceste vremuri,
Cautand neincetat, uitand părinti, mereu dupa tacute trenuri.

Pășesti pe alte urme, drumuri, cai, carari ascunse in noapte.
Adeseori, prea mult se prea si poate, dupa straine soapte.

Pasesti agale sau chiar alert, caci poate poate, sa iti gasesti o cale.
Dorind a urca pe munti - sa parasesti fantoșa ce ar ramane in vreo vale.

Cu ochii-n departari mereu ai tot cercetat culorile - lumina.
Cercetezi si acum cu greu, nu-i vorba altfel, sa gasesti cumva umila.

Enigma, ce nu te lasa in veci plebeu si singur a te intoarce.
Tu sa tot calatoresti mereu, pân ce de clipe-n fine te vei stoarce.

Cenușiu

Alb,
Albă îmi este coala de hârtie,
Dară minte de gânduri îmi e plină.
Nu înțeleg ce e și ce o să vină,
Dar probabil cerneala e de vină.

Greu,
Greoi îmi este cugetul uneori,
Fără de cale să pot să îl desdoi.
Nu știu dacă ține de amândoi,
Dar cert îmi e că îl răpunem goi.

Slab,
Slabă memorie mai pot să am,
Când fericirea uită să o soarbă.
Nu îmi e vreun fir ascuns în barbă,
Ce n-ar dori acum să mi te aibă.

Negru,
Neagră ar fi noaptea fără de lumină,
De n-ar fi inimi de departe s-o mențină.
Nu cred că de e pală ea în bătăi suspină,
Ci doar de culoarea nu e cea ce o alină.