În jurul lampadarului stradal

În jurul lampadarului stradal mă plimb la miez de noapte,
Pașesc în umbră îngândurat și nu pot să îmi încap niciunde.
De juru-mi împrejuru-mi înconjurat de orice fel de șoapte
Ce gândul mi le-a dat, aș fi plecat, dar nu am loc fie oriunde.

În jurul lampadarului stradal să îți povestesc de o iubire
Ce mi-a fost dat ca eu s-o am și să o înec în amăgire.
În împrejurări frumoase am întâlnit o drăgăstoasă fată,
Dar mai apoi mi-a fost dat să o cunosc pentru prima dată.

Totuși cum știm că este lumea pământeană și cărarea grea în viață,
Locul face să ne împartă: ea pe un fir de păr și eu -un fir de ață.
Dară gândul ei prinzându-mă de mână am ales un câmp cu flori,
Ce-am mai alergat în el, cum ne-am bucurat de atâția dulci fiori.

Înstrăinați de depărtări nebănuit ne-a fost dat să ne știm ca unul,
Ca orele să treacă abia și ea și eu să știm mereu und-ne e gândul.
Legați de transparente îmbrățișări am ajuns să ne lege o conexiune,
Poate candva să ne vedem și să pecetluim amorul într-o dimensiune.

Tot îi plăcut să știi că undeva în zare este cineva ce e numai al tău
Și că în orice fel de imprejurare și poate în orice fel de negru hău,
Să știi că ai oricând scăpare, că e un foc ce îți păstreză de căldură,
Că îți pregătește alinare numai să mergi la el când viața e prea dură.

Înstrăinați de depărtări și ajuns hoinar intrai netrebnic într-o poiană,
Iar pe o potecă, uitând de remușcări, rătăcii după o luminiță orfană.
După copaci nu se vedea nicicum focul și mă luai de după lumânări
De m-am fript așa rapid cu ritmul dansului unei stranii încăpățânări.

Tot îi plăcut să simți căldură aproape, oricât ar fi ea de pală și pitică

Și ca între atâția nori de negură să îți dea o rază licuricii fie ea și mică.

Să trăiești în prezent, nu în clipe viitoare, e un tainic răgaz de alinare, 

Dar apoi conștient să vezi că din acel viitor ai comis o tacită asasinare.

Înstrăinați de depărtări era firesc să dăm cândva prinsorii drumul,
Ca orele abia să treacă și să mă înlăcrimeze aspru din zare fumul.
Legat de febra dinspre orizont aflai că a fost incendiu și se stinse

Totuși oare am să mai aflu vreodată eu despre jarul ce se risipise?

În jurul lampadarului stradal ți-am spus cândva de o iubire,
Ce mi-a fost dat ca eu să o am și să o tot păstrez în amintire.
În împrejurări duioase din îndepărtări îmi voi aminti de tine,

Dar să știi: ferice tu vei fi cu oricine mai aproape decât mine.

În jurul lampadarului stradal mă plimb la miez de noapte,

Pășesc în umbră îngândurat și mă păzesc de viclene șoapte.
De juru-mi împrejuru-mi înconjurat nu găsesc loc niciunde.
Eu urmăresc un foc de căutat, ce plecase de acum oriunde.

Suicid/Detașare/Extaz

Suicid

Zgomotul în învălmășeală îmi constrânge mintea.

Înăbușirea gândurilor, când inima-mi mințea,

Mă împinse către margine și pe cărarea grea.

Am să fac din nou ca pietrele să îmi oprească prăbușirea.

Zbuciumul în agitație îmi suprima liniștea.

Spuza tâmplelor, când fruntea îmi fierbea,

Mă iscodise către nisip și unde curge Dunărea.

Am să fac din nou ca apa sa îmi potolească aprinderea.

Zarva în nodul gâtului îmi inhiba curajul.

Carența inimilor, când îmi sporea clivajul,

Mă izbăvise către uitare și unde crește dozajul.

Am să fac din nou ca dependența să îmi adoarmă personajul.

Zăpușeala în privire îmi osândea calmul.

Inaptitudinea ochilor, când îmi propășea chinul,

Mă izgoni către ascuțit și ce lovește ciocanul.

Am să fac din nou ca lama să îmi dezinfecteze filmul.


Detașare

Tremur, transmit tacit trecutul în trepidații.
Vibrez, vindec vădit vinovăția în vibrații.
Oscilez, observ obscur oroarea în oscilații.
Făuresc, farmec falnic faptele în fluctuații.

De mult am început să constat doar hăul ce mă înconjoară,
Dar abia după sfârșit am reușit să eman lumina interioară.

Acum văd limpede: nu contextul era cel care mă omoară,
Ci lipsa acceptului că ce e în juru-mi nu mai era ca odinioară.

Crescut-am contra vicisitudinilor vieții.
Cunoscut-am de-a rândul oamenii și straturile gheții,
Câtă dezolare cunosc ei, câtă ură ninge - le adună nămeții.
Mă întrista supărarea lor, mă întrista și fericirea.
Cautat-am sensul dreptăților, cautat-am pieirea.

Nu e loc de scăpare, nu e vreun mers închinat ca vers de schimbare.
Nici vreun război de dus sau eroi de tranșat - spre unica eliberare.
Nu e vreun rost de zis de ultimii dintre noi dați la corbi de mâncare.
Totul e doar un nimic și e tot ce avem și ce ne macină cel mai tare.


Extaz

Oh..
Precum adierea ușoară a vântului simțită într-un oarecare colț de codru într-un hamac,
Precum bătaia Soarelui prin nori răzleți dezvelind bogatele culori ale unei flori de mac,
Precum cântecele nesfârșite ale turturelelor și ale naturii, ce răsună atunci când tac,
Precum atingerele tandre și sărutul bogat ale unei iubite răscolind fluturii-n stomac,

Așa-m să aștept fiece gând, fiece fapt - oricât de blând, oricât apt-
ce mi-a fost dat să-l simt, ce mi-a fost dat să-l ca't.

Așa-m să-l iau or de e sfânt, or de e drac - oricare avânt, oricare atac-
ce mi-a fost dat să aștept, ce mi-a fost dat de drept.

Reaprinde flama ce m-a făcut să fierb,
Sau o reaprind eu și-o admir superb.
Îi decojesc flacăra și focul acerb.
Îi zmulg sâmburele precum un necopt și un imberb.
Regret toate predicile și străvechiul proverb.
Și-l înghit, închizându-l cu ochii-mi blanjini de cerb.

Trait-am printre oameni, cât am trăit? - Și era să pierd-
Acum trăiesc în Univers și făr' să rătăcesc în el.. mă pierd.

Urma/Va urma

Urma,

E dansul cel care ne leagă și cel ce ne desparte.

El ne îmbie și ne cheamă rostind necuvântate șoapte.

Soarele arde amintiri, iar nisipul pe deoparte

Le răsfiră în vântul depărtărilor dinspre miazănoapte.

Jocul cântecelor se încalecă într-ale noastre fapte,

Când spuma mării purcede dintre stânci și valuri sparte.

Pătura evadării, peste tălpile cărării se lasă noapte,

Iar farmecul mării în îmbrățișări așterne un somn aparte.

Va urma,

E dansul cel care ne desparte și cel ce ne leagă.

El ne învie și ne sfarmă-n roțile necumpătate ce-aleargă.

Luna aprinde amintiri, iar apa apoi să le culeagă

Le înșiră-n tulpinile codrilor ca toamna să nu le șteargă.

Patima partiturilor se deșiră, nu o să se conveargă,

Când bruma zorilor în lumină o să se mistuie pribeagă.

Sinestezia ispitelor subtil va sista subit să meargă,

Iar sieși-n solitudinea lor misterele or să se reîncheagă.