Urma,
E dansul cel care ne leagă și cel
ce ne desparte.
El ne îmbie și ne cheamă rostind
necuvântate șoapte.
Soarele arde amintiri, iar
nisipul pe deoparte
Le răsfiră în vântul depărtărilor
dinspre miazănoapte.
Jocul cântecelor se încalecă într-ale
noastre fapte,
Când spuma mării purcede dintre stânci
și valuri sparte.
Pătura evadării, peste tălpile cărării
se lasă noapte,
Iar farmecul mării în îmbrățișări
așterne un somn aparte.
Va urma,
E dansul cel care ne desparte și cel
ce ne leagă.
El ne învie și ne sfarmă-n roțile
necumpătate ce-aleargă.
Luna aprinde amintiri, iar apa apoi
să le culeagă
Le înșiră-n tulpinile codrilor ca
toamna să nu le șteargă.
Patima partiturilor se deșiră, nu
o să se conveargă,
Când bruma zorilor în lumină o să se mistuie pribeagă.
Sinestezia ispitelor subtil va sista subit să meargă,
Iar sieși-n solitudinea lor misterele or să se reîncheagă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu