Nu

Nu știu, niciodată nu cred că am știut

Să-mi aleg o cale, măcar ca de-nceput.

Să-mi aștern un plan în piatră și nu-n lut.

Să iubesc ce am și ce am cunoscut.

Nu vreau, nicicând eu nu am vrut

Ca tu să pleci, fie-un singur minut.

Dorindu-te, într-o zi tu ai dispărut

Lăsand-mi dorul și clipe ce-au durut.

Nu pot s-o schimb, nici nu am putut.

Inima-mi luptă, dar glasul îmi e mut.

Mintea-mi fragidă și gându-mi abătut

Să fie ei de vină că eu te-am pierdut?

Nu neg, cu ușurință nu aș fi renunțat

De-n negură agripnia nu m-ar fi resemnat.

Naiv din fire de emoții mereu guvernat,

Să pot să judec sincer, eu asta am uitat.

Nu cred, oricum nu ar avea vreun rost,

Ca din speranțe să îmi fac un adăpost,

Să continui să sper, indiferent de cost,

Să suflu amăgirii de parcă nu ar fi fost.

Nu cuget, căci a mea rațiune a secat

Căzută în anarhie profund m-a tulburat

Și liniștea mi-a luat și somnul mi-a furat

Dar în fine frigul flama mi-a resuscitat.

Nu simt, pretutindeni tăcerea s-a întins.

Vindecat de-acum ignoranța mi-a învins,

Mi-a ars lent trecutul și focul mi l-a stins.

Necugetând, prezentul trupul mi l-a prins.

Nu sunt ceea ce par sau cel pe care-l vezi

Nici cel pe care îl știu ori cel de tu îl crezi.

Nimic nu rămâne neschimbat de nu visezi,

Căci cel ce am fost e în vis, să nu-l veghezi.