Nu sunt zile îndeajuns de lungi să-ntregească o clipă, dar e dor.
Să te cuprind în mâini cu avânt. Să-ți prind obrazu-n sărutare,
Înfierbântat, aburindu-ți ochelarii. Așa-m să înfloresc o floare.
Caraghios sau chiar ridicol - doar zambetul să îți cunosc a face -
Lasă-mi mâna în palmă, la piept să-mi treci. Vin', te rog, încoace!
Greu și mohorât de e, lasă-te pe spate. Cu pieptu' să-ți despovărez
Chemarea. Și und' tu mergi, nu-i greutate, căci eu din spate îți urmez.
Ferice câmpuri însorite, câtă dragoste cunosc să-mpartă. Alergăm.
Cu nasul fur obrazului contur, rămân țintuit chemării: ne sarutăm.
Pe bicicletă, zburdalnic o cunoaștem. Lume largă tu o iartă!
Pedalează în soare către ce inima-ți simte: caldură, viață, artă...
Sub florile copacilor înfloriți se las petale-n furtună peste noi,
Cum, în zborul lor, și ele pe Pământ; si noi ne îmbrățișăm șuvoi.
Al nost' împrejur se învârte-n dans. Reveria pașilor, atât de simplu:
Închizi ochii - mi te lași. Te prind, păru-ți cascadă - buzele-ți umplu.
În timp întunecat cădem în culcuș ferit, în căldura de halat să ne răpim.
De ochi ascunși, lipsiți de minte mistuim cu desăvârșire fericirea. Să fim...
Ce e dat și drept, fie. Vino! Doar lasă-mi dorul și iubirea, în suferință să consimt.
Să știu, să învăț, să nu mai mint. Eu, cu zâmbet, spun: în suferință-i fericirea. Te simt..
