Păsărele
înaripate brăzdează cerul tremurate.
Rând pe rând,
valurile împănate, poate poate vânturile să le ducă cât mai departe.
Trece un nouraș
pe cer. Trece azi, trecea și ieri.
Gând și pală, din
aripi fluturate, în vânt transformată suflă în timp și se lasă purtată.
Nouraș! Măi nourel,
ce treci azi - treceai și ieri.
Văzduhul cutreieri,
munții și văile din depărtare tu treieri.
Dară de când tot
brăzdezi tu cerul albăstrel?
Nu mi-ai văzut mândra
cum tot zburai cătinel?
Amiezile o prind
culegând zmeurică în grădină,
Iară serile de joi
din pridvor citește și din el în jur lumină.
Din vals și marș
de aripi m-am născut și în zare am plecat.
Câte locuri am
strămutat, câte văi și dealuri am întunecat.
În câte păduri
ploi și tunete am uitat, înfuriat m-am aruncat.
Dar de mândra ta a fi, să știi că de după munți în vale,
După orașe și
sate, peste case am tot umblat, mult m-am mai uitat.
Și într-un loc am
trecut, într-o seară de joi de fugii către o sclipire apoi.
Dintr-un pridvor
luminat, știu că am cătat și-o fată mi s-a arătat:
Cu mintea-i
încărcată, cu ochii plânși: căuta într-o carte, încurcată.
Draga mea.. îngândurată,
sărăcuța mintea-i încărcată.
Drumeț m-am ales
a merge, lumea a cunoaște, orizontul a înțelege, pădurile - petrece.
Să fugăr paserile:
porumbeii, vrăbiile și ciorile, cormoranii!
Doamne, dă ca vântul
să bată mai năprasnic: nouri, nouri din aripi să se nască!
Întinși, dar
blânzi ploile calde să le fie. Mângâierea și dragul îmi vor duce.
Și când va fi de
a turna, poate pe afară se plimba și pe ea în alint o apuce.
Picături vor
picura, sufletul și trupul ii vor mângâia. Îngândurarea îi vor împrăștia.
Obrazul
înlăcrimat cu lacrimi îl vor spăla și la loc de adăpost, când de tunete a
înălța,
Să îi spui de
dor, să îi spui de călător și când a fi să luminăm în pridvor.
Nouraș, drag
nourel! Du-te iute, nu mai sta cătinel.
Mergi precum o mare și precum ea, tu
aprig te varsă!
Dar de când a fi pe ea să găsești, lasă-te în picuri duioși
În cerc
înconjoar-o, când pe ea să o cunoști.
De spaimă să o ferești, dulce tare îi
vorbești:
Că de drag și de
dor, mă fac pală de vânt,
Către ea să mă
îndrept, mă arunc la pământ.
Să cobor ca un
nor și la pieptu-mi flămând
Arzător te cuprind, din negură stele urmând.
