duminică, 26 noiembrie 2017

Manifest

Eram mic și te știam așa puțin, voiam să te cunosc.
Basmele mi-te conturau, nu vreun post de TV anost.
De printre bunici și povești încercam să te recunosc.
Din păduri Morgana pe asfalt fugeai,
                           eu după tine căutam vreun adăpost.

Incă te caut în zare să îți văd trupul dintre felinare.
Poate să-ți aud șoaptele și să le aleg pe cele pe care
Spre cunoaștere să le urmez, camuflat, în recunoaștere:
Speranțe-n viitor și urmași.. și-a lor cale de renaștere.

Prada - scop bătătorit târâș pe genunchi și pe coate -
Căprioară, urs sau cerb, trofeele trebuiesc vânate.
Individual urcând treptele supradimensionate,
Pe scara societății aleargă vipera și cobrele pedante.

Mișel, întunericul se ascunde pe după umbre.
Colorit frumos, acoperă magic adevăruri sumbre.
Prins la colț de blocuri caută o cale de evadare:
Gândește, analizează pune în practică planul de scăpare.
Stratagema eșuează, încolțit în colți luat prin suprindere.
Organigrama virozei, câtă clasă în puroi și ale sale n moduri de a da șah pe tablă și în viață înfrângere.
Mușcat, virusul încolțește înmulțit cu timpul de expunere
Îngroașă râsetul și zâmbetul își adâncește cutele.

Vrei nu vrei, te acaparează închipuirile putrede.
Degetele încep să îți joace, vrând să facă rele.
Rituri lâncezite te povățuiesc, depanator de sfori de ață de pe gheme.
Ghemuit în același colț cu lampadarele stinse.
Nu mai ești încolțit de anturaje și gândurile "colet" distinse.
Ești încolțit de îmbâcseala din casă cu geamurile închise.
Capitulăm în rutină, oricum aerul e 70% azot
Ce poate să mai conteaze un procent de emisie?
Știm cu tonții:
Normativele-s exagerate de o oarecare comisie.

Aerul închis/smogul e inofensiv, oricum fumăm din greu.
Cu mintea întunecată, văd atât de limepede cât eram de derbedeu.
Nu e nevoie să ridic un deget să pot împli ce vreau eu
Trebuie doar să deleg, nu să mă închin ca un mason vreunui zeu.
Cu credință, poți câștiga și de ești credincios și de ești ateu.
Alege doar să te impui și să te afirmi. Aruncă-te în față cu tupeu!

Segregați, pierdem Colectivul. Uniți unind rămășițele
Arse.
Speranțele rămân refugiul unui gând de unitate:
Împiedicați de aviditate și propria mentalitate.
Privește-mă în ochi în oglindă, cântărește-le pe toate
De-aș stărui și eu m-aș începe a mă bate:
Inima doar pentru mine.
Ce fac, ce gândesc, ce creez și aleg să cresc
le fac să-mi fie bine.

Ființe fantastice, malefici precum poveștile despre strigoi
Spâni, din regatul celui Roș ne jucăm de-ascunsa prin noroi.
Aceeași, dar despărțiți de factorul vizual și cel material.
Îngrădiți de-un banal epidemic blocaj mental.

Cât aș vrea să ne trezim!
De-am stărui, de-am alege pentru amândoi:
Descoperiți de vicii, în suflete de oameni goi
Dezgoliți de ego, gândește pentru toți și implicit la noi.

Cât de ușor poate fii să te pui pe primul loc,
Să reglementezi legi: ce te au doar pe tine ca scop.
Te cunoști cel mai bine, încredere ai doar in tine.
De-ai știi leacul pentru cancer, ne-ai vinde pastile
Homeopatice și pe el l-ai îngropa cu tine.

Învăluit de putere îți e atât de ușor să te pierzi,
De nu erai deja pierdut crescut pe pile,
Nu cu fructe din livezi. Nu le vezi…

Deschide-ți mintea către retrospecție, primitor la critică și inspecție.
Nu doar amputa daunele, caută cauzele de infecție.
Pansează, nu pasează. Ajută-i pe oameni, să poată ieși din noroi.
Tratează, nu trădează. Numai împreună sistăm accesul la gunoi.

Astfel, în timp te poți corecta pe tine.
Mă vezi că am călcat strâmb îmi dai una după cap,
Mă prinzi de mână și mă tragi și pe mine.
Ia-i pe toți la puricat și fii cu ochii-n patru.
De atâtea ori un fraier a putut preveni un dezastru.

Înțelege un lucru, iar ăsta e doar pasul unu.
De-ar fi să alegem în familie și colegialitate:
Tu m-ai ajuta pe mine și înapoi toate ți-ar fi ajutate.

Tată de fiică, ea se întoarce seara din oraș.
Singură, e o pradă ușoară: e agresată de-un golănaș.
Băieții se plimbau pe stradă, tu vezi scena fruntaș.
Dai din coate și lătrați, atât de simplu alungați pe pungaș.

Am luat taxiul din centru, 2 km să ajung grăbit până la gară.
La destinație face 30, zis chiar așa într-o doară.
Ciripește, nu dormi, iar de e un cap pătrat.
Reține numărul și firma și apoi l-ai reclamat.

Studențel, colegii de grupă nemulțumiți, dar plictisiți și nedornici de comentat.
Vorbă în vorbă, am convins vreo doi să își spună nemulțumirile și împreună
Am oprit una dintre nedreptăți, în urmă am lăsat pentru mulți o cale de urmat.

Manager de spital inapt, ține spitalul blocat.
De partid e sus pus, nici măcar un vot nu l-a adus.
Doctori și asistenți de spital se revoltă.
Incompetența nu are cum să le stea în contră.

Membru de partid, directivele din consiliu devin din ce în ce mai de câcat.
Nu mai stau în bancă, cu mâinile la spate legat. Decât să fiu o masă din nimic.
Mai bine mă ridic, bat cu pumnul în masă și din nimic am ieșit atât de multe să fac.
Dar ce să vezi, și Ionică m-a urmat, cel nou a avut și el ceva de contestat și așa:
Nu am putut să oprim de tot inepția, dar totuși au reluat textul la corectat.

Copii de bani gata, cu părinții vin la școală cu buzunare la exhibiționat.
Profesor cu drag de elevi, refuză și le explică cum își fac odrasla agramat.

Cu trenul de la mare, mă întorc liniștit acasă.
Din boxe încep să sară muzica unui încuiat.
Sunteți un vagon întreg de oameni agasați.
De nu vă arătați deranjul și acționați, voi nu el e un handicapat.

Ne-am ajuta fratele ajutați de frate. Hai că nu e chiar atât de greu!
Ai avut și tu atâtea momente când ai avut tupeu, dar nu mai fi derbedeu.
Fii un zmeu, și latră când cineva aruncă cu rahat în mulțime,
Fii critic când cineva nu își face treaba bine, și de greșești
Acceptă și învață: data viitoare toți vom câstiga cu tine.

Primul pas e de la tine, restul vine de la noi. Cu încredere îți mărturisesc: totul pleacă de la educație.
De-am lucra toți, cât de sigur știu la toți ne-ar fi mai ușor, toți am fii mai bogați
Și toți ne-am bucura de un sistem medical adevărat, de sistarea birocrației,
De justiție, am înfrâna și chiar decapita urmele de corupție.

Copilul ar merge atât de dornic la școală, iar seara ar avea ce să ne povestească.
Noi tot atunci, prea împliniți, vom putea în ochi.. sinceri îl lăsăm să ne privească.

duminică, 22 octombrie 2017

Sărut-o, iar și încă o dată.

La fine de zi, când trupul să îmi cadă,
Iar când pe pat ciolanele-mi grămadă,
Mireasma-i în așternut să mi-o ascundă.

Picioare reci, între ale mele fierbinți se afundă.
Zvelt, mâna să mi-o fure și sub cap de o aruncă,
Eu din ce în ce mai amorțit și ea tot mai rotundă.

Barba-mi 'ți-e pieptene, părul tău fața-mi inundă.
La mine în brațe, din univers în somn te cufundă.
Nasu' mă gâdilă, în cosmos înapoi într-o secundă!

Îți e frig: cuplul între plapumi și pături să pătrundă. 
Legământul fierbinte și iubirea "așa duios" ne inundă.

Treaz supus la mare încercare: răsuflarea ei culcată.
Chinuitor amânat, de Ene vizat în cele din urmă,
Tresari impacientată: Flacăra e stinsă, ușa închisă?

Da, dar vezi de verifică acum. Caută, drege și face.
Liniștea-i îți va aduce, atât glorios, somnul în pace.

Revenind, ea zvâcniște în somn de vise purtată.
Sărut-o pe frunte și te strecoară alături încă o dată,
Adormind cu picioarele afară, ea înfofolit adormită.

Trecut abia de șapte, te trezești atât de învigorat.
Scurtă, dar deplină odihnă langă îmbujorată.
                                            Sărut-o, iar și încă o dată.

marți, 22 august 2017

Nor

Păsărele înaripate brăzdează cerul tremurate.
Rând pe rând, valurile împănate, poate poate vânturile să le ducă cât mai departe.
Trece un nouraș pe cer. Trece azi, trecea și ieri.
Gând și pală, din aripi fluturate, în vânt transformată suflă în timp și se lasă purtată.

Nouraș! Măi nourel, ce treci azi - treceai și ieri.
Văzduhul cutreieri, munții și văile din depărtare tu treieri.
Dară de când tot brăzdezi tu cerul albăstrel?
Nu mi-ai văzut mândra cum tot zburai cătinel?
Amiezile o prind culegând zmeurică în grădină,
Iară serile de joi din pridvor citește și din el în jur lumină.

Din vals și marș de aripi m-am născut și în zare am plecat.
Câte locuri am strămutat, câte văi și dealuri am întunecat.
În câte păduri ploi și tunete am uitat, înfuriat m-am aruncat.
Dar de mândra ta a fi, să știi că de după munți în vale,                                                        
După orașe și sate, peste case am tot umblat, mult m-am mai uitat.
Și într-un loc am trecut, într-o seară de joi de fugii către o sclipire apoi.
Dintr-un pridvor luminat, știu că am cătat și-o fată mi s-a arătat:
Cu mintea-i încărcată, cu ochii plânși: căuta într-o carte, încurcată.

Draga mea.. îngândurată, sărăcuța mintea-i încărcată.
Drumeț m-am ales a merge, lumea a cunoaște, orizontul a înțelege, pădurile - petrece.
Să fugăr paserile: porumbeii, vrăbiile și ciorile, cormoranii!
Doamne, dă ca vântul să bată mai năprasnic: nouri, nouri din aripi să se nască!
Întinși, dar blânzi ploile calde să le fie. Mângâierea și dragul îmi vor duce.
Și când va fi de a turna, poate pe afară se plimba și pe ea în alint o apuce.
Picături vor picura, sufletul și trupul ii vor mângâia. Îngândurarea îi vor împrăștia.
Obrazul înlăcrimat cu lacrimi îl vor spăla și la loc de adăpost, când de tunete a înălța,
Să îi spui de dor, să îi spui de călător și când a fi să luminăm în pridvor.

Nouraș, drag nourel! Du-te iute, nu mai sta cătinel. 
Mergi precum o mare și precum ea, tu aprig te varsă!
Dar de când a fi pe ea să găsești, lasă-te în picuri duioși
În cerc înconjoar-o, când pe ea să o cunoști. 
De spaimă să o ferești, dulce tare îi vorbești:

Că de drag și de dor, mă fac pală de vânt,
Către ea să mă îndrept, mă arunc la pământ.
Să cobor ca un nor și la pieptu-mi flămând
Arzător te cuprind, din negură stele urmând.


joi, 27 iulie 2017

Munteancă cu miros de kerosen

La miez de noapte ne-am cunoscut, de fapt de Ziua Imnului Național.
Andrei Mureșanu se gândi la niște versuri, dar se gândi și la o noapte.
Dansam cu prieteni, dar numai noi ne-am sincronizat ca în diferențial.
Rock, tequila și mișcari ritmate; tot ce a lipsit au fost una, două șoapte.

Să accepți câteva priviri, să știi să scrii în nisip și să ceri mării marea.
Atât cred că am știut. Veci nu socot că m-oi pricepe la lume și la date.
Te urmăream, nu te uitai. Munceai căpruii ochi, cât mai cătai tu zarea.
Zâmbete, dans și ușoare bucle; tot ce a lipsit au fost una, două șoapte.

Explozie solară să fi fost când nu l-am zărit pe Ra răsărind?
Să fi fost când apele răcoroase de umbre ne fereau în umbre cât cuprind?
Astronomi nu dorm, cât de neștiutori. Cherche la femme!
Lui Ra i te-am cerut. Războaie în Egipt - rege eu mă proclam.

Proeminența-i lumină și hidrogen din pete solare, el ne-a dat.
Văpaie tu l-ai aprins. Pete de insolație, explozie m-ai însemnat.
Briza mării, lipsit de atingeri, mărinimos eu eram vegheat.
Cad de somn. Adorm, picioare reci te rog de mă ia în brațe - căzut-am din eden.
Diletant am fost și am rămas, încă te caut în răsărit munteancă cu miros de kerosen.
Dar oare ce sunt eu?

vineri, 14 iulie 2017

Timpule trimite-mă la izbavă

Florile regina nopții cântă, dar gândurile nu zboară.
Cugetul în al său supliciu, mintea puternic înfioară.
Ceasurile, pot doar să bată, iar inimile să se îmbată.
Bat și ele, cât pot să bată: doar vreo ușă să le deschidă.

Orologiile sună. Timpule, să înveți inimile să răzbată!
Căci trecutul lui nu e curat, iar conștiința le e pătată.
Două inimi bat. În fapt, pot doar să pompează sânge,
Precum durelile de cap, nebunia lor, te poate frânge.

Suspin cumplit, destine coroiat. Doar soarta poate să te bată!
Oh.. cât meriți, fir-ai tu de împielițat și firava-ți judecată.
Zăpezi și frunze doar să îngroape sângele de pe săgeată.
Somnul fie sfeșnic, noaptea limpezească fruntea îngândurată.

În viață, orb poți fi de două ori. În rest se pedepsește.
De taci consimți: muțenia sau frica. veci, nu izbăvește.
De minți, te minți. Iar sufletul, molcom, îți lâncezește.
De în a tale minți vrei să construiești o liniște: citește.

Citește ce tu simți, citește ce te îndeamnă să te dezbraci.
Să te agați de ce-ți e scump și drag, precum vrejurile de araci.
Să dai lacrimilor frâu. Și-n pârâu` renăscut, fii iarăși botezat.
Ce merită în viață e atât de greu de obținut; nu-s cărți de colorat.

Luptă! Paj slab de înger, de vrei crăiasa să o străfulgeri.
De îți apar demonii în cale, ea să îți fie paznic și înger.
Ridică-te acum din mlaștini și nu fii atât de slab de înger.
Sincer, cutremul bătăilor căldură va revarsa, oricât de ger.

luni, 10 iulie 2017

Viață

Fie zeul sau demiurgul cel care îi dictează;
Soarele, din amurg în amurg, cerul îl pictează.
Fie în nud, fie îmbrăcat de un nor nomand,
Se așterne, neam de neam - privirile-l pătrund.

Cerul său, mărginit de brațele lui Atlas,
Erupând zi de zi, iar noaptea dând altor focuri glas,
Răsad așterne vieții într-un cerc de ape.
Înconjoară-mă-n simțiri. Caută-mă îngrădit de zile - șapte.


vineri, 21 aprilie 2017

Îndrăgostit

Cad stele pe cer, dar nu suficient să îți cer atâtea.. clipe de amor.
Nu sunt zile îndeajuns de lungi să-ntregească o clipă, dar e dor.

Să te cuprind în mâini cu avânt. Să-ți prind obrazu-n sărutare,
Înfierbântat, aburindu-ți ochelarii. Așa-m să înfloresc o floare.

Caraghios sau chiar ridicol - doar zambetul să îți cunosc a face -
Lasă-mi mâna în palmă, la piept să-mi treci. Vin', te rog, încoace!

Greu și mohorât de e, lasă-te pe spate. Cu pieptu' să-ți despovărez
Chemarea. Și und' tu mergi, nu-i greutate, căci eu din spate îți urmez.

Ferice câmpuri însorite, câtă dragoste cunosc să-mpartă. Alergăm.
Cu nasul fur obrazului contur, rămân țintuit chemării: ne sarutăm.

Pe bicicletă, zburdalnic o cunoaștem. Lume largă tu o iartă!
Pedalează în soare către ce inima-ți simte: caldură, viață, artă...

Sub florile copacilor înfloriți se las petale-n furtună peste noi,
Cum, în zborul lor, și ele pe Pământ; si noi ne îmbrățișăm șuvoi.

Al nost' împrejur se învârte-n dans. Reveria pașilor, atât de simplu:
Închizi ochii - mi te lași. Te prind, păru-ți cascadă - buzele-ți umplu.

În timp întunecat cădem în culcuș ferit, în căldura de halat să ne răpim.
De ochi ascunși, lipsiți de minte mistuim cu desăvârșire fericirea. Să fim...

Ce e dat și drept, fie. Vino! Doar lasă-mi dorul și iubirea, în suferință să consimt.
Să știu, să învăț, să nu mai mint. Eu, cu zâmbet, spun: în suferință-i fericirea. Te simt..

vineri, 17 martie 2017

Stradă cu nuci

Pășesc din inerție, în spate să îmi las umbra - pe o stradă de nuci înconjurat.
Privesc din reflex, dincolo de orizont de aș putea să trec - îndepărtărilor furat.
Presimt din experiență, toamna frunzele au să cadă - frunzele în al lor picurat
Mi-au spus cândva. Ce mi-au spus de fapt?

Ramurile se zbat. Nucii cântă mut, atât de mult, ei, îmi vorbesc - făr de cuvânt.
Ramele de nuc sunt vii. Pământul murmură, atât de surd, e același clasic jurământ.
 Rădăcinile smerit răzbat. Imortal, un peisaj rămâne timpului - trecutului mormânt.
Mi-au spus că toți vor arde. Vor arde în focul cel mai sfânt.

Frunzele sunt ruginite. Strada e plină sub pasul meu agale, ce în liniște îl aștern.
Presimt din abis de ființă, în a minții chibzuință, presimt că-s un liber subaltern.
Privesc din reflux, e o armonie-n firmament, un lied de neșters, ce răsună etern.
           Candva mi-au spus, nu cred să-mi mai fi spus.                    
                              Să fi fost un răsărit? Să fi fost doar un apus?

sâmbătă, 25 februarie 2017

Persoana

Nu e adevar pe lume indeajuns de cert spre a cunoaste.
Toate ce exista traiesc si trec prin mine spre a se renaste.

Pasesc pe mersul inapoi al unei minții atrase de șoapte.
Minte, cum poti tu minte? Ignor, caută dincolo de fapte.

In launtrul meu e un copil, e fatarnic si curios cat incape.
Nu pot sa-l stapanesc. De nu-s atent ma pacaleste pe la spate.

In adanc nu sunt singur, am un sfetnic. Habar n-are de bine si rau.
Il urmaresc peste tot. Ma indruma si catre pisc si catre hau.

Temere-mi e sa nu pot sa discern. E atat de inocent imi spune si de rau si de bine.
In joaca-mi arata oferta, dar alegerea si tot ce e de decis si facut tine de mine.

Trag nadejde ca am sa pot sa il conving pe mine sa ma asculte.
In mine nu sunt doar eu, e o minte cu o persoana sau poate mai multe.

vineri, 3 februarie 2017

Negură

Înfrânt și înfrigurat trecutul ți se varsă, ce din cerul senin, cu nori de ploaie te apasă.
Aduni amintiri, gânduri și fapte, din toate ce dor din chibrituri scântei, aproape, se lasă.
Se aduce ofrandă, ce arde în flacără. Te încălzește în alinare și fața-ți luminată albastră.
În liniștea unui zile depline, ce urmează să îți lase revanșă - ecoului din ziduri făi e casă.

E o flacără roșie, ce suspină tăcut - e arsă. Deasupra unui lan de maci apusul se revarsă.
Remășițele în jar se zbat, în recurență - ochii să nu ții piardă. Rezistența îți e precară.
Albastră liniște a fost, revine ce a fost rece și amară. Cerul e sângeriu-ntreaga seară.
Pierdut în priveliști te urmărește din spate. Te paște demult, minte-ți și inimă săracă.

E o flacără neagră pe un fir de tăciune și ceară, într-o mare de cenușă, ce arde în negură.
Apăsator ți se zbat, dezolant, clipele toate. În întuneric și frig, pierdut în tristă noapte.
Din bezna din jur, ce strigi să te scape, se târăsc către tine, se târăsc mai aproape.
Tot vin din abis, dintr-un hău auzit doar în șoapte. Te caută-n smoală să facă dreptate.


vineri, 27 ianuarie 2017

Răbdare

Răbdarea îți ia atât de mult timp să o înveți,
Deși, sincer, cred că nu se învață niciodată.
Când, nevolnic, trebuie să tot înduri, să tot aștepți
Clipa-n miere se preface, amară impregnată.

Nu e că ai sta pe loc și nimic ce nu ai putea tu face,
Dar sunt lucruri cu rost și fără rost, ce toate nu-ți dau pace.
Atâtea culori și forme fără sens, se joacă în pasteluri colorate,
Ce-n scopul lor caută doar să acopere albul pur, plin de dreptate.

E ceva mai măreț decât noi, ce ne guvernează de departe.
Se agită în simplitatea noastră, să ne îndrepte poate, poate;
Dar și în neghiobie ce oare e greșit, de ferice ar fi toate?
    Ascultă, caută și află, cercetează și te-ntreabă. 
Cu răbdare ai să le termini, curând, pe toate,                         
                                 Bineînțeles, când nu vei mai putea răzbate.

miercuri, 25 ianuarie 2017

De poți

Nu poți să o cari în negură și ascuns.
Nu poți nici să îmi mărturisești.

Nu poți din gând s-o alungi,
nici cumva s-o risipesti.

Nu poți din sine grai să o liniștești
Și nici din suflet uitării să o dăruiești.

Nu poti! Nu poti... nu poti..
Nici trecutul să-l schimbi să-l retrăiești.


Dar eu.. ce simt, ce știu, ce pot?
Ce pot să iți daruiesc..
Ce pot să iți ofer în schimb să-mi dai piatra să ți-o duc?
Să o ridic, să o împing, să o târăsc, să mă târăsc în coate,
Urlând, în lacrimi: neputincios, nevolnic, imperfect, greșind și strâmtorat,
În mare... în mare să o arunc.

Poate în încercari tânjind, fie tardiv, să o sparg.. s-o crap, s-o fărmițez.
Să o disip în vant și ape, erodată în timp în oceane -
Fir cu fir - din firmituri să o sting, să ți-o iau, mintea să-ți limpezesc,
Fruntea să-ți înseninez, uitării s-o dăruiești, din sine grai s-o liniștești.
Risipind să alungi orice din negură și ascuns, când îmi mărturisești.