Timpule trimite-mă la izbavă

Florile regina nopții cântă, dar gândurile nu zboară.
Cugetul în al său supliciu, mintea puternic înfioară.
Ceasurile, pot doar să bată, iar inimile să se îmbată.
Bat și ele, cât pot să bată: doar vreo ușă să le deschidă.

Orologiile sună. Timpule, să înveți inimile să răzbată!
Căci trecutul lui nu e curat, iar conștiința le e pătată.
Două inimi bat. În fapt, pot doar să pompează sânge,
Precum durelile de cap, nebunia lor, te poate frânge.

Suspin cumplit, destine coroiat. Doar soarta poate să te bată!
Oh.. cât meriți, fir-ai tu de împielițat și firava-ți judecată.
Zăpezi și frunze doar să îngroape sângele de pe săgeată.
Somnul fie sfeșnic, noaptea limpezească fruntea îngândurată.

În viață, orb poți fi de două ori. În rest se pedepsește.
De taci consimți: muțenia sau frica. veci, nu izbăvește.
De minți, te minți. Iar sufletul, molcom, îți lâncezește.
De în a tale minți vrei să construiești o liniște: citește.

Citește ce tu simți, citește ce te îndeamnă să te dezbraci.
Să te agați de ce-ți e scump și drag, precum vrejurile de araci.
Să dai lacrimilor frâu. Și-n pârâu` renăscut, fii iarăși botezat.
Ce merită în viață e atât de greu de obținut; nu-s cărți de colorat.

Luptă! Paj slab de înger, de vrei crăiasa să o străfulgeri.
De îți apar demonii în cale, ea să îți fie paznic și înger.
Ridică-te acum din mlaștini și nu fii atât de slab de înger.
Sincer, cutremul bătăilor căldură va revarsa, oricât de ger.