Imi lipsești

Unii spun că Pamantul, adunand mistere, e atat de frumos in imensitatea sa,
Dar si cat de urat iti poate fi, cand tot acel mister te impiedica in a sta in preajma sa.

Unii cred ca timpul recunoaște, drept măsura cea mai pură, doar secunda.
Dar sa vezi de cate ori trenul iti va ticăi, cand iti vei revedea amorul,  oda.

Unii simt ca dorul este golul ce se naste in lipsa celui ce iti implineste dragostea.
Dar cu atat mai mult, si tu resimti ca in absenta ei haul atat de usor va aparea.

Unii, altii, ceilalti... sunt momente cand de restul nu-ti mai pasa,
Tot ce gandesti si vrei e sa ajungeți amandoi, cat mai curand, acasa.

Doar să facem o prostie

Hai să dormim pe podea, dar să o facem amândoi,
Sau poate să petrecem nopțile de vară sub stele.
Mâine să alergăm de dimineață prin lanuri de trifoi,
Doar unuia cu patru foi să ne șoptim toate visele.

Hai să uităm de o zi de facultate și să o petrecem doar noi doi,
Sau poate să o facem în particular, să ne predăm cu rândul.
Mâine să îți fac eu o omletă cu cacao sau poate în fiecare joi,
Sau orice altă năzbâtie ce ne va cuprinde vreodată gândul.

Hai să fugim o săptămână undeva la munte numai noi,
Sau poate să aruncăm de pe un pisc avioane de hârtie.
Mâine să căutăm să adoptăm doi cățeluși și un pisoi,
Poate câinele și în casă să îl ținem,
                                           doar hai să facem o prostie.

Să poți muri dezbrăcat

Sunt anumite gânduri de care trebuie să te dezbraci,
Hainele să îți cadă de vrei cu cineva să rezonezi.
Există clipe în care, oricum ar fi, abia pășești stângaci.
Păstrând maieul pur curat, cămașa să ți-o șifonezi.

Sunt anumite lucruri pe care trebuie să le faci
Și unele pe care doar tu poți să le alegi de fapt.
Există momente când poți doar răni și să ataci,
Și unele în care îți muști din buze, mut și inapt.

Sunt anumite frecvențe pe care trebuie să le îmbraci,
Sunetul să îl poți asculta la high quality cu adevărat.
Există pleope a căror fericire vei vrea să o satisfaci,
Să trăiești onest, oricând a fi, să poți muri dezbrăcat.

Neștiutor

Habar nu ai de cine esti si ce-ai sa ajungi de fapt,
Nici ce incercari sa treci sa intelegi cat esti de apt.

Caci tremuri tu, copil crescut - acum om mare, in aceste vremuri,
Cautand neincetat, uitand părinti, mereu dupa tacute trenuri.

Pășesti pe alte urme, drumuri, cai, carari ascunse in noapte.
Adeseori, prea mult se prea si poate, dupa straine soapte.

Pasesti agale sau chiar alert, caci poate poate, sa iti gasesti o cale.
Dorind a urca pe munti - sa parasesti fantoșa ce ar ramane in vreo vale.

Cu ochii-n departari mereu ai tot cercetat culorile - lumina.
Cercetezi si acum cu greu, nu-i vorba altfel, sa gasesti cumva umila.

Enigma, ce nu te lasa in veci plebeu si singur a te intoarce.
Tu sa tot calatoresti mereu, pân ce de clipe-n fine te vei stoarce.

Cenușiu

Alb,
Albă îmi este coala de hârtie,
Dară minte de gânduri îmi e plină.
Nu înțeleg ce e și ce o să vină,
Dar probabil cerneala e de vină.

Greu,
Greoi îmi este cugetul uneori,
Fără de cale să pot să îl desdoi.
Nu știu dacă ține de amândoi,
Dar cert îmi e că îl răpunem goi.

Slab,
Slabă memorie mai pot să am,
Când fericirea uită să o soarbă.
Nu îmi e vreun fir ascuns în barbă,
Ce n-ar dori acum să mi te aibă.

Negru,
Neagră ar fi noaptea fără de lumină,
De n-ar fi inimi de departe s-o mențină.
Nu cred că de e pală ea în bătăi suspină,
Ci doar de culoarea nu e cea ce o alină.

Patimă

Inima-i desăvârșită, ochii ei calzi și buzele-i zburdalnice

Obosite caută, sub pătură, culcuș să adoarmă-n clipele-i prielnice. 

Subtil de prin mister somnul se anunță, iar de prin așternuturi,

Oricât ar fi de ascunsă, un văl o culege prin ale astrelor țesuturi. 

Cum muza începe a toarce, iar în vis ca prin magie încape

Tot ce vrea și ea așteaptă se aduce mai aproape. 

Noaptea, strecurată și în această lume, de prin cărări tună,

Necunoscute toretele de apă într-o ploaie le adună. 

Când ea se întoarce dinspre fereastră, ritmul bătăilor i se întețeste

Și un sărut cumplit îi fură răsuflarea toată, surâsu-i dezmorțește. 

Îmbrățișarea dulce în zbor o duce de peste plaiurile dorințelor

În așternuturi primitoare, trupuri pitulate în intimitatea ființelor. 

Mâna tremurând dinspre coaste tiptil cărare calcă înspre coapse.

Buzele încleștate se brăzdează între gât și obraji mușcate. 

Pieptu-i toropit îmi cunoaște pieptul și din jocul nebănuit 

Sentimentul ne inuntă simțurile și ne ascunde firmamentul. 

Mâna fermă ce dinspre omoplați în jos se lasă sfios să curgă, 

Dezlănțuie contopirea, în îmbrățișare, se săvârșește amorul încă.

Gura ageră, ce pe la ureche șoaptele atât de sincer le aruncă, 

Necontenit anunță suflarea nestăvilită, ce urechea i-o inundă. 

Din fluviul viselor s-au născut basmele și din ispite- încercările. 

De prin fiori timizi, ce-au ars, se consumase aprig răsuflările.

Dintre tăceri nespuse nebunii și reginele își cercetau mutările,

Ce prin înflăcărarea lor, căutau în dans să îndure toate urmările.

Șuvoiul rece al picurilor blânzi, puternic, se lăsă în geam să bată. 

Primind cu fericire patima- din răsărit lumina lovește fără pată.

Crepusculul succesiv se stinge, iar în el misterul iară se disipă.

Rămasă singură, razele în reveria lor pleoapele pe rând le tot ridică.

În jurul lampadarului stradal

În jurul lampadarului stradal mă plimb la miez de noapte,
Pașesc în umbră îngândurat și nu pot să îmi încap niciunde.
De juru-mi împrejuru-mi înconjurat de orice fel de șoapte
Ce gândul mi le-a dat, aș fi plecat, dar nu am loc fie oriunde.

În jurul lampadarului stradal să îți povestesc de o iubire
Ce mi-a fost dat ca eu s-o am și să o înec în amăgire.
În împrejurări frumoase am întâlnit o drăgăstoasă fată,
Dar mai apoi mi-a fost dat să o cunosc pentru prima dată.

Totuși cum știm că este lumea pământeană și cărarea grea în viață,
Locul face să ne împartă: ea pe un fir de păr și eu -un fir de ață.
Dară gândul ei prinzându-mă de mână am ales un câmp cu flori,
Ce-am mai alergat în el, cum ne-am bucurat de atâția dulci fiori.

Înstrăinați de depărtări nebănuit ne-a fost dat să ne știm ca unul,
Ca orele să treacă abia și ea și eu să știm mereu und-ne e gândul.
Legați de transparente îmbrățișări am ajuns să ne lege o conexiune,
Poate candva să ne vedem și să pecetluim amorul într-o dimensiune.

Tot îi plăcut să știi că undeva în zare este cineva ce e numai al tău
Și că în orice fel de imprejurare și poate în orice fel de negru hău,
Să știi că ai oricând scăpare, că e un foc ce îți păstreză de căldură,
Că îți pregătește alinare numai să mergi la el când viața e prea dură.

Înstrăinați de depărtări și ajuns hoinar intrai netrebnic într-o poiană,
Iar pe o potecă, uitând de remușcări, rătăcii după o luminiță orfană.
După copaci nu se vedea nicicum focul și mă luai de după lumânări
De m-am fript așa rapid cu ritmul dansului unei stranii încăpățânări.

Tot îi plăcut să simți căldură aproape, oricât ar fi ea de pală și pitică

Și ca între atâția nori de negură să îți dea o rază licuricii fie ea și mică.

Să trăiești în prezent, nu în clipe viitoare, e un tainic răgaz de alinare, 

Dar apoi conștient să vezi că din acel viitor ai comis o tacită asasinare.

Înstrăinați de depărtări era firesc să dăm cândva prinsorii drumul,
Ca orele abia să treacă și să mă înlăcrimeze aspru din zare fumul.
Legat de febra dinspre orizont aflai că a fost incendiu și se stinse

Totuși oare am să mai aflu vreodată eu despre jarul ce se risipise?

În jurul lampadarului stradal ți-am spus cândva de o iubire,
Ce mi-a fost dat ca eu să o am și să o tot păstrez în amintire.
În împrejurări duioase din îndepărtări îmi voi aminti de tine,

Dar să știi: ferice tu vei fi cu oricine mai aproape decât mine.

În jurul lampadarului stradal mă plimb la miez de noapte,

Pășesc în umbră îngândurat și mă păzesc de viclene șoapte.
De juru-mi împrejuru-mi înconjurat nu găsesc loc niciunde.
Eu urmăresc un foc de căutat, ce plecase de acum oriunde.

Suicid/Detașare/Extaz

Suicid

Zgomotul în învălmășeală îmi constrânge mintea.

Înăbușirea gândurilor, când inima-mi mințea,

Mă împinse către margine și pe cărarea grea.

Am să fac din nou ca pietrele să îmi oprească prăbușirea.

Zbuciumul în agitație îmi suprima liniștea.

Spuza tâmplelor, când fruntea îmi fierbea,

Mă iscodise către nisip și unde curge Dunărea.

Am să fac din nou ca apa sa îmi potolească aprinderea.

Zarva în nodul gâtului îmi inhiba curajul.

Carența inimilor, când îmi sporea clivajul,

Mă izbăvise către uitare și unde crește dozajul.

Am să fac din nou ca dependența să îmi adoarmă personajul.

Zăpușeala în privire îmi osândea calmul.

Inaptitudinea ochilor, când îmi propășea chinul,

Mă izgoni către ascuțit și ce lovește ciocanul.

Am să fac din nou ca lama să îmi dezinfecteze filmul.


Detașare

Tremur, transmit tacit trecutul în trepidații.
Vibrez, vindec vădit vinovăția în vibrații.
Oscilez, observ obscur oroarea în oscilații.
Făuresc, farmec falnic faptele în fluctuații.

De mult am început să constat doar hăul ce mă înconjoară,
Dar abia după sfârșit am reușit să eman lumina interioară.

Acum văd limpede: nu contextul era cel care mă omoară,
Ci lipsa acceptului că ce e în juru-mi nu mai era ca odinioară.

Crescut-am contra vicisitudinilor vieții.
Cunoscut-am de-a rândul oamenii și straturile gheții,
Câtă dezolare cunosc ei, câtă ură ninge - le adună nămeții.
Mă întrista supărarea lor, mă întrista și fericirea.
Cautat-am sensul dreptăților, cautat-am pieirea.

Nu e loc de scăpare, nu e vreun mers închinat ca vers de schimbare.
Nici vreun război de dus sau eroi de tranșat - spre unica eliberare.
Nu e vreun rost de zis de ultimii dintre noi dați la corbi de mâncare.
Totul e doar un nimic și e tot ce avem și ce ne macină cel mai tare.


Extaz

Oh..
Precum adierea ușoară a vântului simțită într-un oarecare colț de codru într-un hamac,
Precum bătaia Soarelui prin nori răzleți dezvelind bogatele culori ale unei flori de mac,
Precum cântecele nesfârșite ale turturelelor și ale naturii, ce răsună atunci când tac,
Precum atingerele tandre și sărutul bogat ale unei iubite răscolind fluturii-n stomac,

Așa-m să aștept fiece gând, fiece fapt - oricât de blând, oricât apt-
ce mi-a fost dat să-l simt, ce mi-a fost dat să-l ca't.

Așa-m să-l iau or de e sfânt, or de e drac - oricare avânt, oricare atac-
ce mi-a fost dat să aștept, ce mi-a fost dat de drept.

Reaprinde flama ce m-a făcut să fierb,
Sau o reaprind eu și-o admir superb.
Îi decojesc flacăra și focul acerb.
Îi zmulg sâmburele precum un necopt și un imberb.
Regret toate predicile și străvechiul proverb.
Și-l înghit, închizându-l cu ochii-mi blanjini de cerb.

Trait-am printre oameni, cât am trăit? - Și era să pierd-
Acum trăiesc în Univers și făr' să rătăcesc în el.. mă pierd.

Urma/Va urma

Urma,

E dansul cel care ne leagă și cel ce ne desparte.

El ne îmbie și ne cheamă rostind necuvântate șoapte.

Soarele arde amintiri, iar nisipul pe deoparte

Le răsfiră în vântul depărtărilor dinspre miazănoapte.

Jocul cântecelor se încalecă într-ale noastre fapte,

Când spuma mării purcede dintre stânci și valuri sparte.

Pătura evadării, peste tălpile cărării se lasă noapte,

Iar farmecul mării în îmbrățișări așterne un somn aparte.

Va urma,

E dansul cel care ne desparte și cel ce ne leagă.

El ne învie și ne sfarmă-n roțile necumpătate ce-aleargă.

Luna aprinde amintiri, iar apa apoi să le culeagă

Le înșiră-n tulpinile codrilor ca toamna să nu le șteargă.

Patima partiturilor se deșiră, nu o să se conveargă,

Când bruma zorilor în lumină o să se mistuie pribeagă.

Sinestezia ispitelor subtil va sista subit să meargă,

Iar sieși-n solitudinea lor misterele or să se reîncheagă.

Nu

Nu știu, niciodată nu cred că am știut

Să-mi aleg o cale, măcar ca de-nceput.

Să-mi aștern un plan în piatră și nu-n lut.

Să iubesc ce am și ce am cunoscut.

Nu vreau, nicicând eu nu am vrut

Ca tu să pleci, fie-un singur minut.

Dorindu-te, într-o zi tu ai dispărut

Lăsand-mi dorul și clipe ce-au durut.

Nu pot s-o schimb, nici nu am putut.

Inima-mi luptă, dar glasul îmi e mut.

Mintea-mi fragidă și gându-mi abătut

Să fie ei de vină că eu te-am pierdut?

Nu neg, cu ușurință nu aș fi renunțat

De-n negură agripnia nu m-ar fi resemnat.

Naiv din fire de emoții mereu guvernat,

Să pot să judec sincer, eu asta am uitat.

Nu cred, oricum nu ar avea vreun rost,

Ca din speranțe să îmi fac un adăpost,

Să continui să sper, indiferent de cost,

Să suflu amăgirii de parcă nu ar fi fost.

Nu cuget, căci a mea rațiune a secat

Căzută în anarhie profund m-a tulburat

Și liniștea mi-a luat și somnul mi-a furat

Dar în fine frigul flama mi-a resuscitat.

Nu simt, pretutindeni tăcerea s-a întins.

Vindecat de-acum ignoranța mi-a învins,

Mi-a ars lent trecutul și focul mi l-a stins.

Necugetând, prezentul trupul mi l-a prins.

Nu sunt ceea ce par sau cel pe care-l vezi

Nici cel pe care îl știu ori cel de tu îl crezi.

Nimic nu rămâne neschimbat de nu visezi,

Căci cel ce am fost e în vis, să nu-l veghezi.

Miraj

Pășesc pe plaiurile conștiinței.
Pășesc prin amintiri,
Căci caut în străfundul ființei,
Caut printre regăsiri.

Deplin îmi este dus și gândul,
Deplin printre amintiri.
Răsfoind cu el și eu de-a rândul,
Răsfoind prin trandafiri

Un loc să-mi îngrop acum mirajul.
Un loc atât de sfânt,
Ca din mormânt să-mi scape eul,
Mi-e sete de mormânt.

Plebeu captiv în mintea-mi viciată,
Plebeu am fost. Nu sânt.
Secat-mi cugetul de partea pervertită.
Secat îmi e mirajul in vânt.

Nedrept

E de neînțeles cum într-un timp atât de scurt

Din lăuntrul simplului om se poate comite un furt.

E de neînțeles cum necontenit dorul poate să doară,

De parcă de ieri nu ne-am mai văzut pentru prima oară.

E de neînțeles cum o ființă prelung... în gând îți tot poate fi,

Deși de-un amar de timp tu nici din zare trupul nu i-l ai putut privi.

E de neînțeles cum trecând pe unde tu s-ar putea chiar acum să treci

Inima-mi tresare, oare am să îți revăd ochii de atunci, pe cei atât de reci?

E de neînțeles cum inexplicabil subconștientul adesea îmi sabotează simțurile,

Iar prin solitudine arborescent crește recurent migrena, ce-mi acaparează mințile.

Pentru mine e de neînțeles... e de neînțeles... e de neînțeles...

E atât de nedrept să te îndrăgostești după ce tocmai te-ai despărțit.

Impregnat de tine în lipsa ta

Șălășluiește în lăuntrul meu puternicul incendiu al iubirii
Și nu pot să îl domolesc și să mă detașez trăirii.

Mocnește în pântecele meu avalanșa de jar a amorului
Și nu pot să o liniștesc și să plătesc dările dorului.

Umil mă arunc ofrandă în a dragostei aporie
Și nu pot decât să retrăiesc tentațiile într-o reverie.

Inspir mireasma palmelor și îmi readuc trăirea atingerilor.
Închid obosit privirea pleoapelor și îi revăd lucirea ochilor.

Închin clipa liniștii și ea îmi redă glasul în dimensiunea ecourilor.
Împiedic setea cu torent de apă și se reaprinde gustul încleștat al buzelor.

Impregnat de tine în lipsa ta,
Nu dorul mă ucide ci dorința de a te avea,
Căci pe el îl resimt și în preajma ta.
Nu ispita mă ucide ci frica
Că atunci când te voi atinge nu mă voi mai putea detașa.
Nu patosul mă ucide ci gelozia-mi
Când eu te strang prea strâns în îmbrățișarea mea.

Nu lipsa hrănii trupului,
Nu vremelnicia omului,
Ci carența dăruirii egoului celei ce va ști a-l iubi.

Amintiri din trecere de inimă

Iubite căi găsite-n viață,
Toate atârnă de-un fir de ață,
Toate atârnă de un țel, 
Urmărit adânc cu zel,
Pe care din larg de lume, 
Fugărite peste dune, 
Stau mereu și te așteaptă, 
Să o iei pe calea dreaptă, 
Să nu uiți călătoria, 
Să nu-ți uiți istoria, 
În care tu copil și paj de țară, 
Alergai odinioară, 
După fluturi colorati, 
După râsete de frați, 
Până ai dat de ochi de zână 
Și ți-a dat cu ac în vână, 
Te-a vrăjit tot o copilă, 
Clipind din o pupilă, 
Sublime văi de jocuri sfinte, 
Sublime râsete-n cuvinte.

Copilași copilărie, 
Ce te-a luat de pălărie 
Și te-a dus colo departe 
Dându-ți soarele de-o-parte.

Ce te-a dus pe tin' iubirea, 
Jupuindu-ți fericirea, 
Ce te-a dus pe tin' pe Marte,
Fluturându-ți alte soarte. 

Te-a lovit și amintirea, 
Tu privind la ea privirea, 
Răsărind demult vestirea, 
C-ai pierdut și nemurirea.

Pre-Lectură

Întâmplarea face poate

Ca-ntr-o zi sau într-o noapte

Gândurile-mi de pe coclauri adunate,

La sfat strânse, frate lângă frate,

Să închege discursurile în fapte.

Mari picuri cad, căci ploaia vine,

Neîncetat grăbindu-mă pe mine

Într-o librărie să ajung în fine,

Între rafturile călduros de pline 

Dornicele file așteptându-mă cu bine.

Intru dârz, ochii-mi titlurile să le atace,

Ferindu-mă de urma tratatelor de pace.

Hăituit de clasici, stratagema stau a-mi face,

Ca din desiș să văd cum, vicleană, zace

Sfioasa carte ispitindu-mă încoace.

Buze dulci

Coarda vieții tresare în ritmul câtorva buze dulci.

Ritmul dansului e același, indiferent unde pleoapele culci.

Sărim adesea de pe piscuri în a norilor fulgi,

Când calea ne împiedică de privirea buzelor dulci.

Palpitul zbuciumat ce ni-l aduci,

Nu adoarme oricât ai încerca sa-l educi.

Cuvintele nu leagă sens, când emoții traduci,

Pierdute sunt în inconștientul pe care inconștient îl seduci.

Nu există opțiuni pentru nespusele dorinți,

Când ele nu trec de a privirilor rugăminți.

Doar doritoarele atingeri cuminți

Îți mărturisesc cugetul atunci când tu minți.

Homeostaza e o deșertăciune ce-o pretinzi

Până ce involuntar amorului ofrandă o aprinzi.

Nemuritor de necunoscut nesfârșit ai să depinzi,

Indiferent către care culmi tu vei vrea să tinzi.

Doar ascultă ale efemerități rugi

Și închină fericirii scurtele plăceri ce-ai să le smulgi,

Iar la miez de noapte, când pleoapele culci

Dăruiește-ți șoaptele elixirului buzelor dulci.