Patimă

Inima-i desăvârșită, ochii ei calzi și buzele-i zburdalnice

Obosite caută, sub pătură, culcuș să adoarmă-n clipele-i prielnice. 

Subtil de prin mister somnul se anunță, iar de prin așternuturi,

Oricât ar fi de ascunsă, un văl o culege prin ale astrelor țesuturi. 

Cum muza începe a toarce, iar în vis ca prin magie încape

Tot ce vrea și ea așteaptă se aduce mai aproape. 

Noaptea, strecurată și în această lume, de prin cărări tună,

Necunoscute toretele de apă într-o ploaie le adună. 

Când ea se întoarce dinspre fereastră, ritmul bătăilor i se întețeste

Și un sărut cumplit îi fură răsuflarea toată, surâsu-i dezmorțește. 

Îmbrățișarea dulce în zbor o duce de peste plaiurile dorințelor

În așternuturi primitoare, trupuri pitulate în intimitatea ființelor. 

Mâna tremurând dinspre coaste tiptil cărare calcă înspre coapse.

Buzele încleștate se brăzdează între gât și obraji mușcate. 

Pieptu-i toropit îmi cunoaște pieptul și din jocul nebănuit 

Sentimentul ne inuntă simțurile și ne ascunde firmamentul. 

Mâna fermă ce dinspre omoplați în jos se lasă sfios să curgă, 

Dezlănțuie contopirea, în îmbrățișare, se săvârșește amorul încă.

Gura ageră, ce pe la ureche șoaptele atât de sincer le aruncă, 

Necontenit anunță suflarea nestăvilită, ce urechea i-o inundă. 

Din fluviul viselor s-au născut basmele și din ispite- încercările. 

De prin fiori timizi, ce-au ars, se consumase aprig răsuflările.

Dintre tăceri nespuse nebunii și reginele își cercetau mutările,

Ce prin înflăcărarea lor, căutau în dans să îndure toate urmările.

Șuvoiul rece al picurilor blânzi, puternic, se lăsă în geam să bată. 

Primind cu fericire patima- din răsărit lumina lovește fără pată.

Crepusculul succesiv se stinge, iar în el misterul iară se disipă.

Rămasă singură, razele în reveria lor pleoapele pe rând le tot ridică.