Nu atrag în juru-mi atâtea astre - au ele pe unde să se învârtă după soare.
Nici nu las în urmă zeci de castre. În timp, istoria, oricum au să le îngroape.
Dar căldură am, chiar de nu izvorăsc nici lumină, nici ape în neantul șters.
Prin formă nu mă evidențiez, doar în vis să mă preschimbi în zmeu.
Mintea nu-mi ridică pedestal, dar încercat-am să-l cațăr cum pot și eu.
În voință pe nimeni n-am să detronez - imperiile sunt sortite eșecului.
Iar spiritul îmi e retras și tăcut, dar viguros în adâncul cugetului.
Adesea, mă regăsesc conversând la imperfect, căci mă caracterizează.
Ca orice om, ce-n viață parcurs își face, apoi urmările îl stigmatizează.
Cum aș putea să răsad mai drept? Când eu în lume mă petrec, iar ea consimt că nu e.
Ne naștem aspirând la tot ce e perfect și ne facem parte din ce nu e.
Fericirea oricum e în van, mereu e îndeaproape urmată de tristețe.
Dar ea e mai modernă, căci îți garantează un final ferice, plin de noblețe.
Nădăjduiesc că mă vei numi un impostor, cuvintelor mele să nu le dai dreptate.
Cum aș putea să am, când totul nu e; și chiar noțiunea de noi este creată.
Știu, sunt melancolic. Solicit spre vindecare ceva, cu un final la fel de melodic.
Am să intentez fiecăruia câte un proces - câtă vreme mai am consilier juridic.
Noțiunii și universului, voi stârni o revoltă. Omenirea pentru echitate a votat! (sigur..)
Eu unul pentru câteva creioane de colorat "Ghidul cu bune practici pentru viață de urmat".
Dau viața în judecată, eu unul nu sunt mulțumit. Prejudiciul e integral realizat din daune morale. Despăgubire, solicit drept de uzufruct asupra tuturor culorilor din lume! Măcar a culorilor naționale Nu? Atunci împropietățirea pe 49 de ani. Poate prin uzucapiune să îmi rămână și pe restul tristeții.
