...Prin dendrita unui neuron
marți, 29 septembrie 2020
O vidră-mi doresc
luni, 16 decembrie 2019
Micule meu drag izvoraș
duminică, 5 august 2018
Tagadam
sâmbătă, 21 iulie 2018
Semeni
De ce timpul se măsoară în secunde și fericirea clipă cu clipă?
Cine a îndrăznit să ne dea suflare și apoi atât de teribil să ne curme?
Să fie El oare? Vina e a celui ce caută și vinovat începe să scurme.
Timpul poate fi atât de apăsător, viteza lui uneori poate să te fure.
Aș fi căutat un trai pașnic, dar plictisul nu poate să mă îndure.
Timpul e făcut de oameni pentru oameni, e doar de orientare.
Toate ce pot să ne apese țin doar de mintea noastră, ce jinduiește să zburde, să zboare.
Răutatea e eternă. E lupta noastră ce o ducem obosiți fără de încetare.
Răutatea e pretutindeni, e precum El. Ea doar așteaptă să o slujești și îți oferă fiecare încercare.
Doar în rai se regăsește pacea, doar de l-am dori cu însetare.
Cred că așa, căutându-l aici, poate-l vom regăsi și asta nu în clipe de visare.
Atât de simplu și totuși cât de ciudat, răul e ca timpul e făcut de oameni și aduce întristare.
De n-am fi sub Soare, nici ploile noastre nu ar mai fi să aștearnă atâta apăsare.
Un loc fără de griji, un loc fără durere, mâhnire și păcate.
Îngrijorător asta-mi spune un loc fără de noi, ar aduce raiul mult mai aproape.
Dară nu te pripi, stai, gândește-te, așteaptă...
Întoarcerea în Eden se presupune a fi primită de semeni,
Tu când te-ai mai gândit la ce gânduri și fapte semeni,
La cel de aproape și unde-l îndemni, la cum te privește și cât poți să îi însemni?
Raiul e ca timpul. E făcut de oameni pentru oameni.
miercuri, 2 mai 2018
Vamă
Așa-mi rămâne doar în luceferi și în astre rugilor să le dau cuvânt.
Te resimt, în trup și suflet, atingerile tale urme-mi lasă să-mi pătrundă-n simțământ.
Sufletu-mi căzut în plasa-ți, tu sirenă ce ma chemi, apă scufundată în pământ.
Cântul tău mă îndeamnă și mă cheamă: mirean la bordul unei plute să mă arunc.
Misterele de sub volbura spumegândă mă atrang ca să le ascult.
Stelelor bolții le urmez cărarea pietruită între stelele din adânc.
Te recunosc după podoabe, lumina lor subtil întunericul îl ung.
Cuprinde-mă de-mi dă aer, lucirea ochilor o pierd ca prin gând.
Să reluăm păcatul: trezește-mă cu mărul lui Adam mușcând.
"Salvat"- trecut-au furtuni, izgonit de briză și curenții de vânt;
Doar malul ne e dat să ne cunoaștem, atât de sacru și de sfânt.
Echilibrul e amar.. mai mult ar să ne piardă. Nădejdea ne-o sfărm'.
Echilibrul îi desparte. Ca unul sunt doar pe maluri și în adânc.
Mângâierea-ți mă macină, însetat îți cer fierbinte de plângi.
Mă azvirl înapoi către ape: În mariane așteaptă-mă atunci!
Pe uscat urme lasat-am, împinsă de sufragiu-mi să urci.
Maluri, vame înguste, necugetat aluneci din abis în alpin.
Prin fluvii, în râuri și torente către izvor mă cauți-n suspin.
luni, 5 februarie 2018
Dau viața în judecată
Nu atrag în juru-mi atâtea astre - au ele pe unde să se învârtă după soare.
Nici nu las în urmă zeci de castre. În timp, istoria, oricum au să le îngroape.
Prin formă nu mă evidențiez, doar în vis să mă preschimbi în zmeu.
Mintea nu-mi ridică pedestal, dar încercat-am să-l cațăr cum pot și eu.
În voință pe nimeni n-am să detronez - imperiile sunt sortite eșecului.
Iar spiritul îmi e retras și tăcut, dar viguros în adâncul cugetului.
Adesea, mă regăsesc conversând la imperfect, căci mă caracterizează.
Ca orice om, ce-n viață parcurs își face, apoi urmările îl stigmatizează.
Cum aș putea să răsad mai drept? Când eu în lume mă petrec, iar ea consimt că nu e.
Ne naștem aspirând la tot ce e perfect și ne facem parte din ce nu e.
Fericirea oricum e în van, mereu e îndeaproape urmată de tristețe.
Dar ea e mai modernă, căci îți garantează un final ferice, plin de noblețe.
Nădăjduiesc că mă vei numi un impostor, cuvintelor mele să nu le dai dreptate.
Cum aș putea să am, când totul nu e; și chiar noțiunea de noi este creată.
Știu, sunt melancolic. Solicit spre vindecare ceva, cu un final la fel de melodic.
Am să intentez fiecăruia câte un proces - câtă vreme mai am consilier juridic.
Noțiunii și universului, voi stârni o revoltă. Omenirea pentru echitate a votat! (sigur..)
Eu unul pentru câteva creioane de colorat "Ghidul cu bune practici pentru viață de urmat".
Dau viața în judecată, eu unul nu sunt mulțumit. Prejudiciul e integral realizat din daune morale. Despăgubire, solicit drept de uzufruct asupra tuturor culorilor din lume! Măcar a culorilor naționale Nu? Atunci împropietățirea pe 49 de ani. Poate prin uzucapiune să îmi rămână și pe restul tristeții.
duminică, 26 noiembrie 2017
Manifest
eu după tine căutam vreun adăpost.
Nu cu fructe din livezi. Nu le vezi…
Deschide-ți mintea către retrospecție, primitor la critică și inspecție.
Nu doar amputa daunele, caută cauzele de infecție.
Pansează, nu pasează. Ajută-i pe oameni, să poată ieși din noroi.
Tratează, nu trădează. Numai împreună sistăm accesul la gunoi.
Astfel, în timp te poți corecta pe tine.
Mă vezi că am călcat strâmb îmi dai una după cap,
Mă prinzi de mână și mă tragi și pe mine.
Ia-i pe toți la puricat și fii cu ochii-n patru.
De atâtea ori un fraier a putut preveni un dezastru.
La destinație face 30, zis chiar așa într-o doară.
Ciripește, nu dormi, iar de e un cap pătrat.
Reține numărul și firma și apoi l-ai reclamat.
Studențel, colegii de grupă nemulțumiți, dar plictisiți și nedornici de comentat.
Vorbă în vorbă, am convins vreo doi să își spună nemulțumirile și împreună
Am oprit una dintre nedreptăți, în urmă am lăsat pentru mulți o cale de urmat.
Manager de spital inapt, ține spitalul blocat.
De partid e sus pus, nici măcar un vot nu l-a adus.
Doctori și asistenți de spital se revoltă.
Incompetența nu are cum să le stea în contră.
Membru de partid, directivele din consiliu devin din ce în ce mai de câcat.
Nu mai stau în bancă, cu mâinile la spate legat. Decât să fiu o masă din nimic.
Mai bine mă ridic, bat cu pumnul în masă și din nimic am ieșit atât de multe să fac.
Dar ce să vezi, și Ionică m-a urmat, cel nou a avut și el ceva de contestat și așa:
Nu am putut să oprim de tot inepția, dar totuși au reluat textul la corectat.
Copii de bani gata, cu părinții vin la școală cu buzunare la exhibiționat.
Profesor cu drag de elevi, refuză și le explică cum își fac odrasla agramat.
Cu trenul de la mare, mă întorc liniștit acasă.
Din boxe încep să sară muzica unui încuiat.
Sunteți un vagon întreg de oameni agasați.
De nu vă arătați deranjul și acționați, voi nu el e un handicapat.
Ne-am ajuta fratele ajutați de frate. Hai că nu e chiar atât de greu!
Ai avut și tu atâtea momente când ai avut tupeu, dar nu mai fi derbedeu.
Fii un zmeu, și latră când cineva aruncă cu rahat în mulțime,
Fii critic când cineva nu își face treaba bine, și de greșești
Acceptă și învață: data viitoare toți vom câstiga cu tine.
Primul pas e de la tine, restul vine de la noi. Cu încredere îți mărturisesc: totul pleacă de la educație.
De-am lucra toți, cât de sigur știu la toți ne-ar fi mai ușor, toți am fii mai bogați
Și toți ne-am bucura de un sistem medical adevărat, de sistarea birocrației,
De justiție, am înfrâna și chiar decapita urmele de corupție.
Copilul ar merge atât de dornic la școală, iar seara ar avea ce să ne povestească.
Noi tot atunci, prea împliniți, vom putea în ochi.. sinceri îl lăsăm să ne privească.
duminică, 22 octombrie 2017
Sărut-o, iar și încă o dată.
Iar când pe pat ciolanele-mi grămadă,
Mireasma-i în așternut să mi-o ascundă.
Zvelt, mâna să mi-o fure și sub cap de o aruncă,
Eu din ce în ce mai amorțit și ea tot mai rotundă.
La mine în brațe, din univers în somn te cufundă.
Nasu' mă gâdilă, în cosmos înapoi într-o secundă!
Liniștea-i îți va aduce, atât glorios, somnul în pace.
Sărut-o pe frunte și te strecoară alături încă o dată,
marți, 22 august 2017
Nor
joi, 27 iulie 2017
Munteancă cu miros de kerosen
Andrei Mureșanu se gândi la niște versuri, dar se gândi și la o noapte.
Dansam cu prieteni, dar numai noi ne-am sincronizat ca în diferențial.
Rock, tequila și mișcari ritmate; tot ce a lipsit au fost una, două șoapte.
Să accepți câteva priviri, să știi să scrii în nisip și să ceri mării marea.
Atât cred că am știut. Veci nu socot că m-oi pricepe la lume și la date.
Te urmăream, nu te uitai. Munceai căpruii ochi, cât mai cătai tu zarea.
Zâmbete, dans și ușoare bucle; tot ce a lipsit au fost una, două șoapte.
Explozie solară să fi fost când nu l-am zărit pe Ra răsărind?
Să fi fost când apele răcoroase de umbre ne fereau în umbre cât cuprind?
Astronomi nu dorm, cât de neștiutori. Cherche la femme!
Lui Ra i te-am cerut. Războaie în Egipt - rege eu mă proclam.
Proeminența-i lumină și hidrogen din pete solare, el ne-a dat.
Văpaie tu l-ai aprins. Pete de insolație, explozie m-ai însemnat.
Briza mării, lipsit de atingeri, mărinimos eu eram vegheat.
Cad de somn. Adorm, picioare reci te rog de mă ia în brațe - căzut-am din eden.
Diletant am fost și am rămas, încă te caut în răsărit munteancă cu miros de kerosen.
Dar oare ce sunt eu?
vineri, 14 iulie 2017
Timpule trimite-mă la izbavă
Florile regina nopții cântă, dar gândurile nu zboară.
Cugetul în al său supliciu, mintea puternic înfioară.
Ceasurile, pot doar să bată, iar inimile să se îmbată.
Bat și ele, cât pot să bată: doar vreo ușă să le deschidă.
Orologiile sună. Timpule, să înveți inimile să răzbată!
Căci trecutul lui nu e curat, iar conștiința le e pătată.
Două inimi bat. În fapt, pot doar să pompează sânge,
Precum durelile de cap, nebunia lor, te poate frânge.
Suspin cumplit, destine coroiat. Doar soarta poate să te bată!
Oh.. cât meriți, fir-ai tu de împielițat și firava-ți judecată.
Zăpezi și frunze doar să îngroape sângele de pe săgeată.
Somnul fie sfeșnic, noaptea limpezească fruntea îngândurată.
În viață, orb poți fi de două ori. În rest se pedepsește.
De taci consimți: muțenia sau frica. veci, nu izbăvește.
De minți, te minți. Iar sufletul, molcom, îți lâncezește.
De în a tale minți vrei să construiești o liniște: citește.
Citește ce tu simți, citește ce te îndeamnă să te dezbraci.
Să te agați de ce-ți e scump și drag, precum vrejurile de araci.
Să dai lacrimilor frâu. Și-n pârâu` renăscut, fii iarăși botezat.
Ce merită în viață e atât de greu de obținut; nu-s cărți de colorat.
Luptă! Paj slab de înger, de vrei crăiasa să o străfulgeri.
De îți apar demonii în cale, ea să îți fie paznic și înger.
Ridică-te acum din mlaștini și nu fii atât de slab de înger.
Sincer, cutremul bătăilor căldură va revarsa, oricât de ger.
luni, 10 iulie 2017
Viață
Soarele, din amurg în amurg, cerul îl pictează.
Fie în nud, fie îmbrăcat de un nor nomand,
Se așterne, neam de neam - privirile-l pătrund.
Cerul său, mărginit de brațele lui Atlas,
Erupând zi de zi, iar noaptea dând altor focuri glas,
Răsad așterne vieții într-un cerc de ape.
Înconjoară-mă-n simțiri. Caută-mă îngrădit de zile - șapte.
vineri, 21 aprilie 2017
Îndrăgostit
vineri, 17 martie 2017
Stradă cu nuci
sâmbătă, 25 februarie 2017
Persoana
Nu e adevar pe lume indeajuns de cert spre a cunoaste.
Toate ce exista traiesc si trec prin mine spre a se renaste.
Pasesc pe mersul inapoi al unei minții atrase de șoapte.
Minte, cum poti tu minte? Ignor, caută dincolo de fapte.
In launtrul meu e un copil, e fatarnic si curios cat incape.
Nu pot sa-l stapanesc. De nu-s atent ma pacaleste pe la spate.
In adanc nu sunt singur, am un sfetnic. Habar n-are de bine si rau.
Il urmaresc peste tot. Ma indruma si catre pisc si catre hau.
Temere-mi e sa nu pot sa discern. E atat de inocent imi spune si de rau si de bine.
In joaca-mi arata oferta, dar alegerea si tot ce e de decis si facut tine de mine.
Trag nadejde ca am sa pot sa il conving pe mine sa ma asculte.
In mine nu sunt doar eu, e o minte cu o persoana sau poate mai multe.
vineri, 3 februarie 2017
Negură
Aduni amintiri, gânduri și fapte, din toate ce dor din chibrituri scântei, aproape, se lasă.
Se aduce ofrandă, ce arde în flacără. Te încălzește în alinare și fața-ți luminată albastră.
În liniștea unui zile depline, ce urmează să îți lase revanșă - ecoului din ziduri făi e casă.
E o flacără roșie, ce suspină tăcut - e arsă. Deasupra unui lan de maci apusul se revarsă.
Remășițele în jar se zbat, în recurență - ochii să nu ții piardă. Rezistența îți e precară.
Albastră liniște a fost, revine ce a fost rece și amară. Cerul e sângeriu-ntreaga seară.
Pierdut în priveliști te urmărește din spate. Te paște demult, minte-ți și inimă săracă.
E o flacără neagră pe un fir de tăciune și ceară, într-o mare de cenușă, ce arde în negură.
Apăsator ți se zbat, dezolant, clipele toate. În întuneric și frig, pierdut în tristă noapte.
Din bezna din jur, ce strigi să te scape, se târăsc către tine, se târăsc mai aproape.
Tot vin din abis, dintr-un hău auzit doar în șoapte. Te caută-n smoală să facă dreptate.
vineri, 27 ianuarie 2017
Răbdare
miercuri, 25 ianuarie 2017
De poți
Nu poți nici să îmi mărturisești.
Nu poți din gând s-o alungi,
nici cumva s-o risipesti.
Nu poți din sine grai să o liniștești
Și nici din suflet uitării să o dăruiești.
Nu poti! Nu poti... nu poti..
Nici trecutul să-l schimbi să-l retrăiești.
Dar eu.. ce simt, ce știu, ce pot?
Ce pot să iți daruiesc..
Ce pot să iți ofer în schimb să-mi dai piatra să ți-o duc?
Să o ridic, să o împing, să o târăsc, să mă târăsc în coate,
Urlând, în lacrimi: neputincios, nevolnic, imperfect, greșind și strâmtorat,
În mare... în mare să o arunc.
Poate în încercari tânjind, fie tardiv, să o sparg.. s-o crap, s-o fărmițez.
Să o disip în vant și ape, erodată în timp în oceane -
Fir cu fir - din firmituri să o sting, să ți-o iau, mintea să-ți limpezesc,
Fruntea să-ți înseninez, uitării s-o dăruiești, din sine grai s-o liniștești.
Risipind să alungi orice din negură și ascuns, când îmi mărturisești.
sâmbătă, 10 decembrie 2016
Imi lipsești
Unii spun că Pamantul, adunand mistere, e atat de frumos in imensitatea sa,
Dar si cat de urat iti poate fi, cand tot acel mister te impiedica in a sta in preajma sa.
Unii cred ca timpul recunoaște, drept măsura cea mai pură, doar secunda.
Dar sa vezi de cate ori trenul iti va ticăi, cand iti vei revedea amorul, oda.
Unii simt ca dorul este golul ce se naste in lipsa celui ce iti implineste dragostea.
Dar cu atat mai mult, si tu resimti ca in absenta ei haul atat de usor va aparea.
Unii, altii, ceilalti... sunt momente cand de restul nu-ti mai pasa,
Tot ce gandesti si vrei e sa ajungeți amandoi, cat mai curand, acasa.
luni, 28 noiembrie 2016
Doar să facem o prostie
Sau poate să petrecem nopțile de vară sub stele.
Mâine să alergăm de dimineață prin lanuri de trifoi,
Doar unuia cu patru foi să ne șoptim toate visele.
Hai să uităm de o zi de facultate și să o petrecem doar noi doi,
Sau poate să o facem în particular, să ne predăm cu rândul.
Mâine să îți fac eu o omletă cu cacao sau poate în fiecare joi,
Sau orice altă năzbâtie ce ne va cuprinde vreodată gândul.
Hai să fugim o săptămână undeva la munte numai noi,
Sau poate să aruncăm de pe un pisc avioane de hârtie.
Mâine să căutăm să adoptăm doi cățeluși și un pisoi,
Poate câinele și în casă să îl ținem,
doar hai să facem o prostie.
Să poți muri dezbrăcat
Hainele să îți cadă de vrei cu cineva să rezonezi.
Există clipe în care, oricum ar fi, abia pășești stângaci.
Păstrând maieul pur curat, cămașa să ți-o șifonezi.
Sunt anumite lucruri pe care trebuie să le faci
Și unele pe care doar tu poți să le alegi de fapt.
Există momente când poți doar răni și să ataci,
Și unele în care îți muști din buze, mut și inapt.
Sunt anumite frecvențe pe care trebuie să le îmbraci,
Sunetul să îl poți asculta la high quality cu adevărat.
Există pleope a căror fericire vei vrea să o satisfaci,
Să trăiești onest, oricând a fi, să poți muri dezbrăcat.
duminică, 30 octombrie 2016
Neștiutor
Habar nu ai de cine esti si ce-ai sa ajungi de fapt,
Nici ce incercari sa treci sa intelegi cat esti de apt.
Caci tremuri tu, copil crescut - acum om mare, in aceste vremuri,
Cautand neincetat, uitand părinti, mereu dupa tacute trenuri.
Pășesti pe alte urme, drumuri, cai, carari ascunse in noapte.
Adeseori, prea mult se prea si poate, dupa straine soapte.
Pasesti agale sau chiar alert, caci poate poate, sa iti gasesti o cale.
Dorind a urca pe munti - sa parasesti fantoșa ce ar ramane in vreo vale.
Cu ochii-n departari mereu ai tot cercetat culorile - lumina.
Cercetezi si acum cu greu, nu-i vorba altfel, sa gasesti cumva umila.
Enigma, ce nu te lasa in veci plebeu si singur a te intoarce.
Tu sa tot calatoresti mereu, pân ce de clipe-n fine te vei stoarce.
joi, 13 octombrie 2016
Cenușiu
Alb,
Albă îmi este coala de hârtie,
Dară minte de gânduri îmi e plină.
Nu înțeleg ce e și ce o să vină,
Dar probabil cerneala e de vină.
Greu,
Greoi îmi este cugetul uneori,
Fără de cale să pot să îl desdoi.
Nu știu dacă ține de amândoi,
Dar cert îmi e că îl răpunem goi.
Slab,
Slabă memorie mai pot să am,
Când fericirea uită să o soarbă.
Nu îmi e vreun fir ascuns în barbă,
Ce n-ar dori acum să mi te aibă.
Negru,
Neagră ar fi noaptea fără de lumină,
De n-ar fi inimi de departe s-o mențină.
Nu cred că de e pală ea în bătăi suspină,
Ci doar de culoarea nu e cea ce o alină.
duminică, 11 septembrie 2016
Patimă
miercuri, 31 august 2016
În jurul lampadarului stradal
Pașesc în umbră îngândurat și nu pot să îmi încap niciunde.
De juru-mi împrejuru-mi înconjurat de orice fel de șoapte
Ce gândul mi le-a dat, aș fi plecat, dar nu am loc fie oriunde.
Ce mi-a fost dat ca eu s-o am și să o înec în amăgire.
În împrejurări frumoase am întâlnit o drăgăstoasă fată,
Dar mai apoi mi-a fost dat să o cunosc pentru prima dată.
Locul face să ne împartă: ea pe un fir de păr și eu -un fir de ață.
Dară gândul ei prinzându-mă de mână am ales un câmp cu flori,
Ce-am mai alergat în el, cum ne-am bucurat de atâția dulci fiori.
Ca orele să treacă abia și ea și eu să știm mereu und-ne e gândul.
Legați de transparente îmbrățișări am ajuns să ne lege o conexiune,
Poate candva să ne vedem și să pecetluim amorul într-o dimensiune.
Și că în orice fel de imprejurare și poate în orice fel de negru hău,
Să știi că ai oricând scăpare, că e un foc ce îți păstreză de căldură,
Că îți pregătește alinare numai să mergi la el când viața e prea dură.
Iar pe o potecă, uitând de remușcări, rătăcii după o luminiță orfană.
După copaci nu se vedea nicicum focul și mă luai de după lumânări
De m-am fript așa rapid cu ritmul dansului unei stranii încăpățânări.
Ca orele abia să treacă și să mă înlăcrimeze aspru din zare fumul.
Legat de febra dinspre orizont aflai că a fost incendiu și se stinse
Ce mi-a fost dat ca eu să o am și să o tot păstrez în amintire.
În împrejurări duioase din îndepărtări îmi voi aminti de tine,
De juru-mi împrejuru-mi înconjurat nu găsesc loc niciunde.
Eu urmăresc un foc de căutat, ce plecase de acum oriunde.
sâmbătă, 6 august 2016
Suicid/Detașare/Extaz
Zgomotul în învălmășeală îmi constrânge mintea.
Detașare
Tremur, transmit tacit trecutul în trepidații.
Vibrez, vindec vădit vinovăția în vibrații.
Oscilez, observ obscur oroarea în oscilații.
Făuresc, farmec falnic faptele în fluctuații.
De mult am început să constat doar hăul ce mă înconjoară,
Dar abia după sfârșit am reușit să eman lumina interioară.
Acum văd limpede: nu contextul era cel care mă omoară,
Ci lipsa acceptului că ce e în juru-mi nu mai era ca odinioară.
Crescut-am contra vicisitudinilor vieții.
Cunoscut-am de-a rândul oamenii și straturile gheții,
Câtă dezolare cunosc ei, câtă ură ninge - le adună nămeții.
Mă întrista supărarea lor, mă întrista și fericirea.
Cautat-am sensul dreptăților, cautat-am pieirea.
Nu e loc de scăpare, nu e vreun mers închinat ca vers de schimbare.
Nici vreun război de dus sau eroi de tranșat - spre unica eliberare.
Nu e vreun rost de zis de ultimii dintre noi dați la corbi de mâncare.
Totul e doar un nimic și e tot ce avem și ce ne macină cel mai tare.
Extaz
Oh..
Precum adierea ușoară a vântului simțită într-un oarecare colț de codru într-un hamac,
Precum bătaia Soarelui prin nori răzleți dezvelind bogatele culori ale unei flori de mac,
Precum cântecele nesfârșite ale turturelelor și ale naturii, ce răsună atunci când tac,
Precum atingerele tandre și sărutul bogat ale unei iubite răscolind fluturii-n stomac,
Așa-m să aștept fiece gând, fiece fapt - oricât de blând, oricât apt-
ce mi-a fost dat să-l simt, ce mi-a fost dat să-l ca't.
Așa-m să-l iau or de e sfânt, or de e drac - oricare avânt, oricare atac-
ce mi-a fost dat să aștept, ce mi-a fost dat de drept.
Reaprinde flama ce m-a făcut să fierb,
Sau o reaprind eu și-o admir superb.
Îi decojesc flacăra și focul acerb.
Îi zmulg sâmburele precum un necopt și un imberb.
Regret toate predicile și străvechiul proverb.
Și-l înghit, închizându-l cu ochii-mi blanjini de cerb.
Trait-am printre oameni, cât am trăit? - Și era să pierd-
Acum trăiesc în Univers și făr' să rătăcesc în el.. mă pierd.
miercuri, 3 august 2016
Urma/Va urma
joi, 21 iulie 2016
Nu
vineri, 24 iunie 2016
Miraj
Pășesc prin amintiri,
Căci caut în străfundul ființei,
Caut printre regăsiri.
Deplin printre amintiri.
Răsfoind cu el și eu de-a rândul,
Răsfoind prin trandafiri
Un loc atât de sfânt,
Ca din mormânt să-mi scape eul,
Mi-e sete de mormânt.
Plebeu am fost. Nu sânt.
Secat-mi cugetul de partea pervertită.
Secat îmi e mirajul in vânt.
vineri, 10 iunie 2016
Nedrept
Pentru mine e de neînțeles... e de neînțeles... e de neînțeles...
vineri, 25 martie 2016
Impregnat de tine în lipsa ta
Și nu pot să îl domolesc și să mă detașez trăirii.
Mocnește în pântecele meu avalanșa de jar a amorului
Și nu pot să o liniștesc și să plătesc dările dorului.
Umil mă arunc ofrandă în a dragostei aporie
Și nu pot decât să retrăiesc tentațiile într-o reverie.
Inspir mireasma palmelor și îmi readuc trăirea atingerilor.
Închid obosit privirea pleoapelor și îi revăd lucirea ochilor.
Închin clipa liniștii și ea îmi redă glasul în dimensiunea ecourilor.
Împiedic setea cu torent de apă și se reaprinde gustul încleștat al buzelor.
Impregnat de tine în lipsa ta,
Nu dorul mă ucide ci dorința de a te avea,
Căci pe el îl resimt și în preajma ta.
Nu ispita mă ucide ci frica
Că atunci când te voi atinge nu mă voi mai putea detașa.
Nu patosul mă ucide ci gelozia-mi
Când eu te strang prea strâns în îmbrățișarea mea.
Nu lipsa hrănii trupului,
Nu vremelnicia omului,
Ci carența dăruirii egoului celei ce va ști a-l iubi.
duminică, 13 martie 2016
Amintiri din trecere de inimă
Toate atârnă de-un fir de ață,
Toate atârnă de un țel,
Urmărit adânc cu zel,
Pe care din larg de lume,
Fugărite peste dune,
Stau mereu și te așteaptă,
Să o iei pe calea dreaptă,
Să nu uiți călătoria,
Să nu-ți uiți istoria,
În care tu copil și paj de țară,
Alergai odinioară,
După fluturi colorati,
După râsete de frați,
Până ai dat de ochi de zână
Și ți-a dat cu ac în vână,
Te-a vrăjit tot o copilă,
Clipind din o pupilă,
Sublime văi de jocuri sfinte,
Sublime râsete-n cuvinte.
Copilași copilărie,
Ce te-a luat de pălărie
Și te-a dus colo departe
Dându-ți soarele de-o-parte.
Ce te-a dus pe tin' iubirea,
Jupuindu-ți fericirea,
Ce te-a dus pe tin' pe Marte,
Fluturându-ți alte soarte.
Te-a lovit și amintirea,
Tu privind la ea privirea,
Răsărind demult vestirea,
C-ai pierdut și nemurirea.
joi, 18 februarie 2016
Pre-Lectură
miercuri, 6 ianuarie 2016
Buze dulci
joi, 26 noiembrie 2015
Dragostea mea și amorul tău
Depășiți într-o lume prea înceată decădem tăcuți în trecutul trăirilor noastre,
sâmbătă, 3 octombrie 2015
Glod
Dar să mă înece mizeria nu îmi voi curma răzbunarea.
Incercui societatea în ale mele incapacități, rasuflarea...
Ei o să sufere sigur de un astm ce-i va sugruma exaltarea.
Și stăruie în eu până, ce trupul cere libertate.
Guvernarea tăiată, autonomia corpului se reîmparte.
Creșterea unei civilizații noi - cancerul are dreptate.
Săracii au ajuns să moară de foame pentru cei ce mor de foamete.
Cerșetorii păzesc militărește fiecare supermarket și fiecare gară.
Iar căprioarele toate au scăpat în rai când am terminat sacrificarea.
Încălzirea globală săptămânal îmi contaminează televizorul,
Oameni nu vă impacientați la iarnă nu va mai degera poporul.
Pentru carnea ta curge sânge și sevă din inocenta natură economică.
Dar la intrarea în rai ai grijă să nu ajungi sa plătești TVA-ul tot în rate.
Totuși, pe timp de zi de la atâta lumină nu ne mai sinchisim să ascundem inima plină de răutate.
Ieri iar nu am zâmbit nici unui om, dar am scos fasolea instinctiv când am auzit selfie din spate.
Franează mașinile, iar azbestul încins seamănă inconștiența noastră în tacere.
Extinde fosta fabrică, împarte chinurile, răspândește chimicele, dăruiește.
Te rog adâncește-ne iluziile cu chipurile noastre ”superbe”!
Ne fac oameni, norocul nostru că în final omul trebuie să moară.
În cele din urmă se va extinde și ne va vindeca de defecte și de dulcea ignoranță.
marți, 22 septembrie 2015
Selena
miercuri, 26 august 2015
Copiii muntelui
Și-o fac făr' să m-opresc, încercuind pământul.
M-aș fi oprit, repaosului jertfă, dar n-o găsesc.
Și totuși, când picioarele mă dor și obosesc
Atunci din vânt simt că ea mă cuprinde tare,
Iar respirația ei îmi cântă duios fără încetare.
Nu o văd, dar o privesc în îndepărtată zare.
Nu o ating, dar o primesc aproape în brațe.
Pângărită retina, apoi, mă scoate din visare.
Vântul mă dezleagă din a reverieei lungi ațe.
Dezemeticit mă îndrept spre înalte piscuri.
Pedalez neîncetat, amețind cele două discuri.
Cutreier cărări s-o aflu pe copila muntelui
Și am să o caut până și în peșterile ursului.
joi, 20 august 2015
Chemare in Vafiunivers
Vino în vafiunivers!
Îți promit că o să te schimbi.
Îți promit că o să te pierzi.
Oricând ți-ai dori, orice zi orice noapte,
Doar închide-ți ochii și deschide-ți privirea.
De-ți lași tot trecutul și-ți uiți amintirea
Ai să-mi auzi chemarea într-un strigăt, într-o șoaptă:
Nu-ți trebuie vreo cheie sau pesemne vreo vrajă ocultă,
Nici rituri străvechi, rupere de lumea sau învățături emerite.
Dar e o naturii lege. O! tu dragă faptură, te rog de m-ascultă.
Ele se nasc și ușor se ridică. Zboară! În lume, etern, fără să moară.
O! De vrei ca prin cuget nepieritor să trăiești
Pe-al tău întunecat eu tu trebuie să-l părăsești;
Făr' de firmitură de rău sau fărmitură nebună,
Făr' de impur, fie cu soare augur sau furtună.
Vicleana poartă te va primii lipsindu-te de lungă judecată.
Iar tu mieroasă ființă în timp, în vecie, de-un nimic vinovată
De ură, dispreț și rău într-un demon vei sfârși, încet infectată.
În cele din urmă el se usucă înegrind un pumn de semeni.
Ia un balot de paie c-un singur fir putred în mijloc.
Acordă-i nemurire și peste ani mucegaiul va fi pretutindeni.
Viața noastră se sfârșește înainte ca ea să ajungă prea mare.
Dar ah! Cât e de mare, aș intra și eu într-o clipită!
Parcă văd...
Îndepărtarea spre roș' de vrei ai să poți s-o oprești.
Iar marginile lumii îți vor creiona atent chipul,
Nebuloasele toate în ochii tăi o să-și verse nisipul.
Iar erupțiile stelare îți vor da căldura inimii,
Galaxiile poate pe buzele tale eternitatea o vor înmii.
Vise, dorințe, totul ai să-ți împlinești
Orice zi, orice noapte, tot ce-ți dorești.
Poate nu e salvarea omenirii, dar îți voi da și fericirea.
joi, 2 iulie 2015
Paradoxul subconștientului
sâmbătă, 20 iunie 2015
Abateri de la existență
joi, 2 aprilie 2015
Arhitectul
Și cu negru-n foi dârele încep să roadă.
Din carbonul tors cu grație și migală
Răsadul structurilor transced în creație regală.
Suflul minții este marele dătător de viață,
Iar prin timp monolitul ni se ridică în față.
Veșnic pământul este al arhitectului teatru
Și prin rolurile sale-i dăruiește câte-un amfiteatru.
Acești vizionari spațiali, ce vorbesc același dialect,
Surprind fiecare detaliu și amănunțesc fiece' aspect.
Omul se naște și apoi adăpost își creează,
Ca din el alții să se nască și apoi să vază.
Societatea migratoare călătorea prin orizonturi,
Până își căpătase sensul și drumurile ei fronturi.
Atunci, din a imaginației girusuri
Și a contemplației adânci visuri,
Coborâră către firmament fațade, ziduri și-obeliscuri,
Să adăpostească toate neamurile sub artificiale piscuri.
Din șuvițele mamei Geea și a Soarelui lumină
Se ivesc randări, secțiuni, planșele dup-o cortină,
Ce de viforul chemării din nou de va fi trasă
Sufletele își vor spune: Bine ai venit acasă!
marți, 31 martie 2015
Monolog cu narațiune
vineri, 27 februarie 2015
Scăpare către neom
Ceva, ruptură, răpire, întuneric, lumină, căldură, țipete și viață.
Trăiri, emoții, mamă, tată, ființă, fraged, afecțiune, vis și atingere.
Inconfort, straniu, amețeală, necunoscut, apăsare, orbire și neputință.
Dependent, hrană, nevoi, necesități, supraviețuire, obișnuință și drum.
Învățăcel, ani, știință, artă, cultură, eu, lume, hău, golul și scrum.
Amintire, dramă, neaparteneță, lipsul, străin, invadator și sacrificat.
Matur, putere, voință, scop, plan, privire, telescop, cercetător, vid și marcat.
Diferit, lumi, origini, spațiu, răspuns, lacrimi, dor, soluție, zbătaie și oportunist.
Antrenament, trup, minte, suflet, pregătiri, ani ascendență, reprezentant și selectare.
Echipaj, internațional, rachetă, eveniment, numărătoare, foc și belicist.
Zbor, turbulență, adrenalină, pericol, desprindere, rapiditate și zare.
Imponderabilitate, închidere, stație, plutire, program și ferăstruică.
Radiație, gene, ADN, timp, pericol, întoarcere și cancer.
Sentiment, apartenență, tranziție, evoluție, împotrivire și fugă
Deviere, orbită, navă, singurătate, moarte? Îmbrățisare și semincer.
Degenerare? Lovire, continuu, slăbire, simțiri, trăiri, căldură și endoterm.
Lumină, particule, cosmic, întunecat? Bătaie, spirit, suflet, spectru și cântare.
Celule, nemultiplicare, dizolvare, elemente, răni, agonie și infern.
Transformare, mutație, materie, suflet, astral, exterior și implantare.
Ropote, gol, clipe, plin, putere, legătură, regăsire, țipete, scurt și ceva.
Periodicitate, origini, împlinire, amintiri, pierderi, șoapte și regăsire.
Antimaterial, neutru, nefăurit, nesfărșit, finit, aproape și altceva
Rupere, suferință, luptă, ascedere, moarte, bucurie și reîntoarcere.
miercuri, 28 ianuarie 2015
Artistul
Mergi, dar stai pe loc, prin colțurile încăperii
Pân-ai să crezi, în pofida evadării,
Că stai pe loc și mergi cu capul drept și-un ochi închis spre ușă.
Atunci leagă-te de cel mai apropiat astru
Și plimbă-te pe cer, cu sâmburele albastru.
Strănută de răceală și înghite sănătatea
Ca obosiții muci să-și cunoască castitatea.
Lovește pamblicile, ce atotputernice-ți bântuie gândirea.
Curcubeele oblice nu-ți vor mai străbate amintirea.
Dar scoală-te, țipă, zgârâie geamul, spune-le tot.
Dă vina pe clipă, pe erogen, pe oxigen si azot.
Căci dac-or să te creadă... tu speri c-ai să poți
Să scapi de incintă și crezi că-n libertate ai să-noți?
Fostul nebun... nebun nu mai este!
Nebună e lumea! A fost o poveste!
Uite... totuși cum, iarăși, vine ne buna,
Aceeași pastilă, aceeași dramă: nu vreau, nu am nevoie, nu pot.
Nu doare, e cald, comod și mâncarea e bună
Dar... ești om și-n om tu nu poți să arăți că mințile-ți pot
Fi normale, ca ale celor din jur
La fel ca cei care te-nconjur...
Se scarpină-n nas, mai trag o beșină
N-au manierele tale din copilărie la cină.
Ei... ăștia, ce-ți fac vizite, ce-ți scriu scrisorile pe-un loc,
Pun întrebări, se miră, sunt calmi și reci
De gheața nu le-o stinge nici fierbintele foc.
Îți dau o palmă... nu cu mâna, ci cu mintea.
Iar tu dresat acuma, îți dai una... nu cu mintea, ci cu mâna.
La o vizită o dată chiar ai și plâns
Eram acolo cu tine, cu verii și nepoții, chiar și vecinii de scară au venit să te vadă
Cu toții eram lacrimile ce în poală să-ți cadă.
Dar.. micul terestru, ce te mângâia din privire
Înduioșat, ca toți restu, îți spune că nu-ți va mai putea da acum drumul.
Vrea să aibă grijă de tine, să te vindeci complet, să aibă de știre
Că acum ești bine, ești blajin, fără impulsuri,
Și abia apoi să te lase să îți iei drumul.
Peste ani, peste politici eșuate, ce tu nu le mai înțelegi
Schimbate sunt toate!
Respiri, ca odinioară, aerul curat
Și pasiv, nu te rușinezi de timpul, ce ți-a fost furat.
Te orientezi și dai să mergi acasă, dar îți aduci aminte
Că de trei zile, uiți amintirea că nu mai știi să mergi acasă.
Îți iei notițe, le memorezi, le pierzi..
Le rescrii și le uiți, rememorezi
Și iarăși te uiți
Că tu ești autor! Poate chiar actor!
Că... doar tot romanul ce-l scrii arată o rezistență
Că acel conștient, în urma spălării, mai are aderență.
Te resemnezi, și nu pe actele cedării proprietății
Că pe alea le-ai semnat o dată în fața autorității.
Te resemnezi cu gândul. Te duci la teatru,
Imiți cuvântul și după patru
Te duci în spatele cortinii, singur cu vântul, încetul dai farmec expresiei gândirii.
Te lovește paznicul, să te urnești din loc.
Totuși, doar cu inima-n loc
Continui, învățat cu blajinul:
"Să vină directorul, să ia un loc.."
Prăjina, firește, o face și pe asta
Chemând pe dumnealui să-și vindece odrasla.
Venit, emeritul, cu gravă arsură de calm că-și irosește timpul
Se lasă fascinat de iminentul act, căruia i-ai aprins tot ritmul:
"Ești divin! Ești o artă pură! Nici Amza Pelea nu expunea o asemenea cotitură.
Dar hai.. mâine e spectacol, vii și-n fața tuturor dai duhului miracol."
Îți păstrezi convingerile, te vizualizezi al lumii oracol
Prin care s-arăți viitorul fiecăruia în vastelei posibilități.
Duminică, spre seară, pășești pe-un lemn trosnind ca-n flacări
Și te așezi cu spinarea pe-un scaun de gheață, cu publicul singur în față.
Lași domolul deoparte și deschizi amenințând pe sfintele parcări
Ale rațiunii umane că tu la nevoie te sacrifici de față
Întregii oaste de dușmani, ce atentează la liniște și pace.
"Da...! Tu și care armată? Ce crezi omule că ai să poți face?"
Începi să plângi, să plutești în oceanul de lacrimi și atunci
Cu degetele-ți arăți către oastașii tăi în tunici
De tensiune superficială, intracraniană, că tu cu a lor putere
Poți să corodezi orice armură, orice suflet, prin a lor durere.
"Nu voința te îndeamnă către calea ta cea dreaptă
Ci nepuntița în schimbare de la drumul așezat pe-o linie dreaptă."