O, neagră-mi
existență.
Egourile-mi
dor de închisa ta-ți prezență.
Sumarul
lipsului de covalescență
Rezumă-mi
eul într-o sumbră emergență.
Senil din
diafana dependență
Sustrag voios
percepțiile cu aspră exigență.
Nihilismul
mă apără de placida, ampla apartenență.
Sufragiul
propriu ma înclina spre esență,
Dar ochii ce
vad secătuiesc decăderea într-o grea carență.
Evoluția eului,
ce m-a întrupat în substanță,
Mă
întregește într-o formă, mă regăsesc în speranță.
Elocința
subconștientului se aprinde cu flamă
Iar
conștiența diformă de dânsa ia seamă.
Răstorn al
stării dom și din cel voievod și domn
Prescriu
că-n somn va trece din neființă în ființă de om.
Ferită e firea
umană de cunoașterea absolută.
Dar cu a sa
curiozitate la bază, de-ar fi așa ea ar fi pierdută.
Viața nu se
trăiește, ea se omoară.
Dar măcar
omoar-o încet: fie de dulce, fie de amară.
Fericirea e
o stare de spirit, ce ia naștere din tine.
Incearcă să
nu o ucizi și dă-o lor în cele din fine.
Nu uita să-ți
uiți zâmbetul pe buze și pe bune
Ferice poți
fi fie că plouă cu apă fie cu obuze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu