Pe două roți călătoresc, străbătând rotundul,
Și-o fac făr' să m-opresc, încercuind pământul.
M-aș fi oprit, repaosului jertfă, dar n-o găsesc.
Și totuși, când picioarele mă dor și obosesc
Atunci din vânt simt că ea mă cuprinde tare,
Iar respirația ei îmi cântă duios fără încetare.
Nu o văd, dar o privesc în îndepărtată zare.
Nu o ating, dar o primesc aproape în brațe.
Pângărită retina, apoi, mă scoate din visare.
Vântul mă dezleagă din a reverieei lungi ațe.
Dezemeticit mă îndrept spre înalte piscuri.
Pedalez neîncetat, amețind cele două discuri.
Cutreier cărări s-o aflu pe copila muntelui
Și am să o caut până și în peșterile ursului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu