De poți

Nu poți să o cari în negură și ascuns.
Nu poți nici să îmi mărturisești.

Nu poți din gând s-o alungi,
nici cumva s-o risipesti.

Nu poți din sine grai să o liniștești
Și nici din suflet uitării să o dăruiești.

Nu poti! Nu poti... nu poti..
Nici trecutul să-l schimbi să-l retrăiești.


Dar eu.. ce simt, ce știu, ce pot?
Ce pot să iți daruiesc..
Ce pot să iți ofer în schimb să-mi dai piatra să ți-o duc?
Să o ridic, să o împing, să o târăsc, să mă târăsc în coate,
Urlând, în lacrimi: neputincios, nevolnic, imperfect, greșind și strâmtorat,
În mare... în mare să o arunc.

Poate în încercari tânjind, fie tardiv, să o sparg.. s-o crap, s-o fărmițez.
Să o disip în vant și ape, erodată în timp în oceane -
Fir cu fir - din firmituri să o sting, să ți-o iau, mintea să-ți limpezesc,
Fruntea să-ți înseninez, uitării s-o dăruiești, din sine grai s-o liniștești.
Risipind să alungi orice din negură și ascuns, când îmi mărturisești.