De ce ?

Precum o stâncă am stat,
pe un munte.
Cu capul înălţat,
eram în frunte.
Crud şi rece, neîmblânzit,
eu eram fericit.

O fiinţă din lumină
S-a abătut pe o colină.
Şi mă privi în ochi,
Iar eu privi spre cer.
De ce mă tot corupi ?
Pierdutule înger.

N-am primit nici un răspuns,
Ci mă ţinu de mână.
Şi-ncet otrava ma străpuns,
Şi-ncercă să intre-n vână.
Cu ochii plini de ceaţă,
O alungai galfând
Dar ea mă sărută
Şi apoi îmi sări în sân.

Peste văi m-am prăbuşit,
aproape mor.
Ea a stat şi m-a topit,
bolta ne-a fost cort.
Inima plină cu nisip, mi-a început
să bată.
Şi din fluturele ce l-am zdrobit,
ieşi o fată.

Un secol am trăit
cu sufletul de stâncă.
Dar acum eu am iubit
o fiinţă, într-o luncă.

Mă jucai cu părul ei sub Soare
Ea-mi spunea istorioare.
Ca doi copii afurisiţi
Ne-am găzduit inimile.
Şi ochii ei loviţi
Îmi furară clipele.

,, În întuneric am trăit,
Dar m-ai scos la lumină.
De ce tu ai plecat,
în întunericul din mină ?...”