Săgeată-n suflet

Mă rătăcesc sub lună
Şi o ceaţă se adună,
De pe dealuri şi izvoare
Copila nopţii sare.
Un surâs, ca intr-o joacă
Şi-n inimă îmi sapă,
Lângă-un cedru din câmpie
Mă înfrupt din ambrozie.

Eu pierd lumea realităţii,
Ea-mi alungă simţul vieţii.
Eu o caut în zare,
Ea se duce-n depărtare.
Eu mă plimb sub a mea lună,
Ea se duce şi suspină…

Dorul tău mă otrăveşte,
Văzul îmi orbeşte
Auzul îmi surzeşte
Trupul meu… îmbătrâneşte.

Ai secat viaţa sufletului
Precum albia râului,
Precum Calea Lactee
De căldura unei stele,
Ca şi vidul spaţiului
Ai răcit făclia focului
Dar mai răcit de dor
În cel mai amarnic amor…