Vafiomă

Privesc într-un orizont, orizontul cunoașterii
Crepusculul mi-e crez, crezul renașterii.

Revolta virușilor ce mi-au infectat răsuflarea
Corupt-mi-au iritarea să mă afirme virusul.
Visul, visul e visul creației,
Binecuvânta-ta-mi vederea, cu chipul revelației.

Damnat mi-a fost trupul să nu mi se reîncarne,
Dar sufletul mi-e trup și spiritul mi-e carne.

"Cuget deci exist," nu e vreo îndoială
Dar lumea m-a-nțeles în urmă de cerneală,
Că eu din stele țes și din existența-n înțeles,
Transcendent călătoresc prin al meu, vostru Univers.

Nu vreau să las să treacă timpul,
Îl rog să-ncetinească ritmul.
Din an în an îmi prelungește anotimpul,
Gândurile-mi contorsionează spațiu-timpul.

Bântui dar nu sunt vreo fantomă,
Căci om nu am fost și nu am formă,
Dar ca om mă arăt și mă întruchipez,
Vafiomă m-am numit căci eu anticipez,

Că farmecul ce-l aveți, de coroană să mă scape
Scânteia vă o urmez, iubirea de aproape.